Laurenţiu Brănescu a dezvăluit cum s-a ajuns la finalul stagiunii din Premiership, cu deznodământ Celtic-campioană şi Hearts- retrogradată în liga a doua.
Portarul român nu ştie încă dacă va continua sau nu la Kilmarnock, în Premiership. Brănescu este sub contract cu Juventus Torino: ”Cu puţin timp în urmă ne-au anunţat că sezonul s-a terminat şi vom avea o videoconferinţă la ora 3, ora Angliei, atunci vom vedea. Vor purta o discuţie în privat şi cu jucătorii care îşi termină contractul şi vom vedea ce va fi, dar oficial campionatul s-a terminat. La început ne-au anunţat că vom fi în şomaj tehnic, că ne putem întoarce fiecare acasă, nu mai era nevoie să rămânem în Scoţia, apoi ni s-a dat un program pentru o anumită perioadă de o lună, apoi repaus de 2-3 săptămâni, dar după am mai avut câteva şedinţe în care ni s-a comunicat decizia Federaţiei. La fiecare şedinţă se prelungea perioada de inactivitate, nu a fost ceva diferit” a mărturisit Brănescu.
Federaţia de la Glasgow a decis să suspende campionatul, în urma unei şedinţe la care au participat reprezentanţii tuturor celor 12 echipe din prima ligă. Titlul revine pentru al 9-lea an consecutiv lui Celtic, care avea 13 puncte avans faţă de Rangers în momentul întreruperii, iar Hearts va fi retrogradată în liga secundă. Rangers şi Hearts au fost singurele care au votat împotriva întreruperii.
”Nu s-a pus problema, doar un singur lucru am fost puşi să votăm dacă să fie mai multe echipe, să nu retrogradeze Hearts, eu am votat să nu retrogradeze nimeni şi să fie mai multe echipe, apoi s-a decis ca Hearts să retrogradeze şi campioana era Celtic, era clar că nu mai aveau cum să le ia titlul pentru că aveau 13 puncte avans” a dezvăluit Laurenţiu Brănescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Această soluţie cu a sta în cantonament până se termină nu e ok, trebuie să pregătim sezonul următor şi să o luăm de la zero. E cea mai bună soluţie, nu mai sunt multe meciuri, se pierd bani, se pierd sponsori, dar e o situaţie pe care nimeni nu a vrut-o şi trebuie să ne adaptăm şi să se găsească resurse să se înceapă de la zero, cu un sezon nou complet. Să nu mai stăm să se termine acest sezon, pentru mine cea mai bună soluţie e să mergem mai departe” a mai adăugat portarul român.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: laurenţiu brănescu