Olimpiu Moruţan a făcut uitat definitiv momentul care a costat calificarea selecţionatei sub 19 ani a României la Campionatul European din 2018. Mijlocaşul de la FCSB a deschis scorul în victoria pe care tricolorii U21 au obţinut-o la scor de neprezentare împotriva Ucrainei.
Olimpiu Moruţan a spart gheaţa la echipa naţională de tineret. Fotbalistul de la FCSB a marcat primul său gol pentru naţionala lui Mirel Rădoi. Reuşita a venit chiar împotriva Ucrainei, reprezentativă cu care mijlocaşul nu are deloc amintiri plăcute.
În 2018, România U19 a ratat calificarea la Campionatul European după ce a pierdut cu Ucraina, deşi tricolorii au deschis scorul în minutul 77. Moruţan, autorul golului de atunci, a fost înger şi demon, fiind eliminat pentru că şi-a scos tricoul după gol.
Imediat după eliminar, adversarii au revenit şi ne-au învins cu scorul de 2-1. La un an şi jumătate de la acel meci, România U21 s-a răzbunat şi a învins-o pe Ucraina cu 3-0 în preliminariile lui Euro 2020.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Sunt fericit că am marcat în seara aceasta, dar mai fericit că echipa a câştigat. Toată lumea a câştigat. Vreau să le mulţumesc celor care m-au încurajat şi celor care nu, pentru că m-au ambiţionat şi mai tare.
(Înainte de meci, Rădoi a zis că Moruţan va fi decisiv.)
Mi-am dorit toată săptămâna să joc acest meci. M-am antrenat foarte bine, iar dacă te antrenezi foarte bine vin şi rezultatele. M-am bucurat că am căzut în grupă cu Ucraina şi că sunt bucuros la final.
Când am auzit că jucăm la Ploieşti nu am fost încântat, dar acum sunt fericit. Sunt fericit că avem un grup unit şi vom face o treabă bună.
(Ne calificăm?)
Ne dorim acest lucru. Ne dorim să ne calificăm.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
(Cu cine ne batem la calificare?)
Nu am jucat încă cu toate adversarele să vedem care e cea mai puternică, dar noi trebuie să luăm fiecare meci în parte şi să câştigăm.
(Irlanda de Nord e următorul adversar.)
Da. Sperăm să facem un meci bun şi să câştigăm.
(Rădoi ce v-a zis în vestiar?)
Ne-a încurajat şi ne-a felicitat", a declarat Olimpiu Moruţan la PRO X.
Afla mai multe despre: romania u21, morutan, tineret, echipa nationala