Farul Constanţa a anunţat, miercuri, transferul mijlocaşului armean Narek Grigoryan (22 de ani), de la Urartu Erevan, fosta adversară din preliminariile Conference League.
Narek Grigoryan, noul pariu al lui Gică Hagi
Chiar dacă au anunţat mutarea, ”marinarii” au omis să anunţe şi suma de transfer plătită omologilor din Armenia, în schimbul lui ”Salah al Armeniei”.
- Pe reţelele sociale, fanii armeni îl aseamănă pe Grigoryan cu egipteanul Mohamed Salah, pentru faptul că este stângaci şi pentru stilul său de joc exploziv.
Cu toate acestea, se pare că transferul lui Narek Grigoryan la Farul s-a realizat în schimbul a 100.000 de euro, conform informaţiilor oferite de site-ul de specialitate transfermarkt.de.
Este al doilea fotbalist pentru care Gică Hagi achită sumă de transfer în această vară. Tot 100.000 de euro a plătit şi argentinienilor de la Atletico Rafaela în schimbul mijlocaşului Marco Borgnino.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cine este Narek Grigoryan?
Fostul jucător al celor de la FC Urartu, campion şi câştigător al cupei în Armenia în sezonul precedent joacă pe postul de extremă dreapta.
Pe lângă FC Urartu, Grigoryan a mai jucat şi la Banants, BKMA Yerevan şi Jagiellonia.
41 de goluri şi 40 de pase decisive în 162 de meciuri pentru cluburile la care a jucat sunt numerele tânărului jucător din Armenia.
- Conform site-ului transfermarkt.com, cota sa de piaţă este 275.000 de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gica hagi, narek grigoryan, urartu