FCSB şi Universitatea Craiova sunt primele două clasate din România şi au meci direct chiar în etapa ce urmează. Mihai Stoica a fost prezent în studioul Orange Sport şi a detaliat la câţi spectatori se aşteaptă să fie prezenţi pe Arena Naţională.
FCSB a câştigat cu Farul Constanţa (1-0) şi s-a distanţat la şapte puncte în fruntea clasamentului. Următoarea clasată este Universitatea Craiova.
În urma meciului de la malul mării, FCSB a făcut 38 de puncte şi conduce play-off-ul Superligii, la şapte puncte de Universitatea Craiova, ocupanta locului secund.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cele două se vor întâlni în cadrul etapei cu numărul 3 din play-off, duminică, 7 aprilie, de la ora 20:30, pe Arena Naţională.
Câţi spectatori sunt aştepaţi pe Arena Naţională la FCSB - Craiova: ”Asta nu înseamnă că am câştigat deja meciul”
Astfel, runda viitoare ar putea fi decisivă pentru lupta la titlu din campionat. Dacă FCSB câştigă pe teren propriu cu Universitatea Craiova, atunci distanţa dintre primele două clasate s-ar mări la 10 puncte.
Iar în cazul în care oltenii s-ar impune pe Arena Naţională, campionatul s-ar relansa, deoarece ecartul între locul 1 şi locul 2 s-ar micşora la patru puncte.
Prezent în studioul Orange Sport, Mihai Stoica a oferit detalii cu privire la pregătirea duelului ce va avea loc între primele două clasate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Craiova la 0-1 şi în 10 oameni parcă s-a reaprins spiritul ăla oltenesc, de care îmi e frică şi o spun cinstit. Mi-e frică de meciul de duminică. Sper să fie asistenţa cât mai mare.
S-a deschis şi inelul 2 la tribuna 2 pe Arenă, deci e sold-out inelul. Probabil că vor fi peste 30.000 de spectatori, dar asta nu înseamnă că am câştigat deja meciul. Va fi foarte dificil.
Avem şanse mai mari că Universitatea joacă joi meci în Cupa României cu Galaţiul şi nu o să-şi permită să sacrifice un acces foare uşor în Europa League”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
Clasamentul play-off-ului, după primele două etape:
- FCSB - 38 de puncte
- Universitatea Craiova - 31 de puncte
- CFR Cluj - 28 de puncte
- Rapid - 28 de puncte
- Farul - 25 de puncte
- Sepsi - 23 de puncte
Programul etapei a treia din play-off:
- Sepsi - Farul
- Rapid - CFR Cluj
- FCSB - Universitatea Craiova
- Citește și
- Răsturnare de situaţie! Dorit de Gigi Becali, a semnat cu o echipă de Champions League
- ”Mi-am pus amprenta asupra carierei lui”. I-a fost antrenor, iar jucătorul a ”explodat” în acest sezon la FCSB: ”Sunt convins” | EXCLUSIV
- Dan Petrescu, aproape de demitere în Coreea de Sud! Fanii au răbufnit: ”Ne-am săturat de scuzele lui, de ce a mai fost angajat?”
Afla mai multe despre: fcsb, fcsb craiova, arena nationala, mihai stoica