You are here:

Ce a declarat Dorinel Munteanu la interviu, după conflictul avut cu un suporter gălăţean: ”Am făcut o regulă nescrisă în vestiar”

Ce a declarat Dorinel Munteanu la interviu, după conflictul avut cu un suporter gălăţean: ”Am făcut o regulă nescrisă în vestiar”

Fotbal intern

Comentarii

Antrenorul celor de la Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu (56 de ani), a tras concluziile după meciul victorios cu FC Hermannstadt.

Oţelul Galaţi a învins-o pe FC Hermannstadt, vineri, pe teren propriu, scor 1-0, în primul meci al etapei a patra din Superliga României.

Sibienii au marcat la Galaţi, în minutul 45+3, dar golul lui Murgia a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. Gazdele au fost periculoase în minutul 77, atunci când Cisotti a trimis în bară, dar doi jucători nou intraţi, Răzvan Tănasă şi Juric au creat golul victoriei gălăţene, din minutul 86. 

Tănasă a şutat, Căbuz a respins şi Juric a înscris. Oţelul a învins cu 1-0 şi este pe primul loc al clasamentului, cu 10 puncte.

Concluziile lui Dorinel Munteanu, după ce Oţelul a urcat pe primul loc

La finalul meciului, Dorinel Munteanu a făcut scandal după ce s-a contrat cu un suporter gălăţean, dar şi-a exprimat opinia şi cu privire la jocul echipei sale.

”Mă bucur foarte mult pentru această victorie. A fost un meci foarte greu, cu o echipă foarte bună care ne-a şi pus probleme în prima repriză. Am stat cam departe de ei şi i-am lăsat să-şi creeze câteva ocazii.

A doua repriză a fost mai bună, am fost mai agresivi. A venit şi golul, aşa cum a trebuit. Pe moment sunt fericit. Băieţii au făcut totul să câştige.

Niciun jucător nu e titular cert, trebuie să demonstreze la fiecare antrenament. Le-am spus şi băieţilor înainte de meci că am dubii cu privire la alcătuirea primului 11. Dacă vor înţelege asta, că toţi sunt importanţi pentru echipă, atunci vom putea ajunge departe.

Mi-am dorit foarte mult să rămână la noi (n.r. Tănasă). Am concurenţă foarte mare la jucătorul under. Stăm bine la acest nivel, dar mai trebuie să aşteptăm doi-trei jucători ca să întărim lotul.

Mai este foarte mult până la play-off. Am făcut o regulă nescrisă în vestiar, luăm fiecare meci în parte. Vreau ca atitudinea lor să fie bună la fiecare partidă”, a declarat Dorinel Munteanu, la finalul meciului.

Afla mai multe despre: dorinel munteanuotelulsuperliga 

viewscnt
Articole similare