Carlos Alcaraz (21 de ani) şi Rafael Nadal (38 de ani) vor face din nou pereche pentru Spania, de această dată în faza finală de la Cupa Davis.
Carlos Alcaraz speră că Rafael Nadal nu îşi va încheia cariera după faza finală a Cupei Davis, la finalul acestui an
Carlos Alcaraz a precizat, miercuri, că aşteaptă cu nerăbdare să facă echipă cu Rafael Nadal pentru Spania în faza finală a Cupei Davis şi că speră că nu va fi un ”ultim dans” pentru câştigătorul a 22 de Grand Slam-uri.
Căpitanul echipei Spaniei, David Ferrer, i-a selectat săptămâna aceasta pe ambii jucători pentru faza finală de la Malaga. Cei doi au jucat împreună la dublu la Jocurile Olimpice de la Paris, unde au fost eliminaţi în sferturile de finală.
Nadal, în vârstă de 38 de ani, a fost selecţionat în ciuda faptului că nu a mai jucat în competiţie de atunci şi a participat doar la unul din ultimele şapte turnee de Grand Slam, din cauza accidentărilor şi a problemelor de formă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Alcaraz, în vârstă de 21 de ani, a afirmat că i-a ”lipsit” conaţionalul său la recenta Laver Cup: ”Nu vreau să mă gândesc că acesta este un potenţial ultim dans pentru el la Malaga”, a declarat Alcaraz, de patru ori câştigător al unui turneu major, înaintea startului său la turneul de la Beijing.
"Evident, este un mare sprijin să îl avem în echipă. El poate aduce multă experienţă. Pentru mine, aceasta va fi prima mea fază finală de Cupa Davis şi va fi o experienţă extraordinară”, a adăugat el.
”Am şansa să petrec mai mult timp cu el în afara terenului, dar şi pe teren, ceea ce va fi minunat pentru echipa Spaniei şi, cred, şi pentru ţară, pentru că se joacă în Spania”, a rezumat Alcaraz. ”Sper că nu va fi ultima dată pentru el”, a adăugat el.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Ancelotti a ajuns la borna 300! Număr impresionant de meciuri pe banca Realului pentru antrenorul italian
- OFICIAL | Varane s-a retras din fotbal! Deciza campionului mondial din 2018 a venit la 31 de ani: ”Nu am regrete”
- Flick e sigur că are în lot fotbalistul care va deveni cel mai bun din lume: "E incredibil"
Afla mai multe despre: tenis, rafael nadal, carlos alcaraz