Ben Foster, fostul portar al lui Watford, a semnat cu Wrexham, echipă ce evoluează în al cincilea eşalon fotbalistic al Angliei.
În vârstă de 39 de ani, Foster a revenit asupra deciziei de a se retrage, luată în urma retrogradării din Premier League a lui Watford, petrecută în 2022. Englezul a revenit la clubul lui Ţara Galilor, după ce a mai evoluat pentru ”Dragoni” în anul 2005.
”Dacă mi s-ar fi spus în urmă cu 18 ani, că o să am cariera pe care am avut-o, nu aş fi crezut”
”Sunt în al nouălea cer. Am fost în această dimineaţă la club, iar totul este perfect. S-au schimbat multe de la prima mea perioadă ca jucător, dar este o senzaţie plăcută să ma întorc. Sunt foarte curios cum îmi va reacţiona corpul după antrenamente. Dacă mi s-ar fi spus în urmă cu 18 ani, că o să am cariera pe care am avut-o, nu aş fi crezut”, a declarat Ben Foster.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Welcome back to Wrexham, Ben Foster
— Wrexham AFC (@Wrexham_AFC) March 23, 2023
#WxmAFC
Ben Foster are 390 de meciuri în Premier League, perioadă în care a păstrat poarta intactă de 92 de ori. De asemenea, Foster are opt partide în tricoul naţionalei Angliei, ultima în 2014. Actorul Ryan Reynold este patronul lui Wrexham din 2017. În acest moment, clubul se află pe primul loc în liga a cincea din Anglia şi poate reveni în al patrulea eşalon după 15 ani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: wrexham, ryan reynolds