You are here:

Ce o aşteaptă pe CFR Cluj din Finlanda. KuPS nu trebuie tratată de sus! Totul despre adversara campioanei României

Ce o aşteaptă pe CFR Cluj din Finlanda. KuPS nu trebuie tratată de sus! Totul despre adversara campioanei Românieigalerie foto

CFR Cluj

Comentarii

Echipa finlandeză KuPS Kuopio s-a calificat, joi, în play-off-ul Ligii Europa, fază în care va întâlni CFR Cluj, campioana României.

CFR Cluj, s-a calificat, joi, în play-off-ul Ligii Europa, după ce a învins, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa suedeză Djurgarden.

În play-off, CFR Cluj va întâlni echipa finlandeză KuPS Kuopio, care s-a calificat, după ce a trecut în turul trei preliminar de echipa din Lituania Suduva, scor 2-0.

Partida se va disputa la Cluj, pe 1 octombrie, într-o singură manşă. Dar, cine este KuPS, viitoarea adversară a campioanei?

Cu un lot evaluat la 4.23 de milioane de euro, formaţia finlandeză are o cotă de piaţă mai mică decât a oricărui club din Liga 1. Cu toate acestea, finlandezii nu par genul de echipă facilă pentru fotbalul de la noi.

Deşi inferioară lui Djurgarden, KuPS este o formaţie echilibrată, care se organizează bine şi care, aşa cum ne aşteptam, îşi bazează mult jocul pe forţa fizică a jucătorilor săi.

Brazilianul Rangel este cel mai important jucător al finlandezilor. A marcat 12 goluri pentru KuPS şi la cei 25 de ani ai săi este şi cel mai bine cotat fotbalist din lot. El este urmat de finlandezii Petteri Pennanen şi Otso Virtanen. Al doilea cel mai bine cotat stranier din lot este ghanezul Nana Boateng. Nu mai puţin de 12 jucători străini are KuPS în lot, printre care doi brazilieni, doi portughezi, un nigerian şi un ghanez.

KuPS nu trebuie tratată de sus. Totul despre adversara campioanei României

De ce KuPS nu ar trebui subestimată? Formaţia pregătită  de norvegianul Arne Erlandsen este campioana Finlandei şi pare favorită să câştige din nou titlul în actuala ediţie de campionat. KuPS este în spatele lui HJK (cea mai titrată formaţie din campionat), dar are două meciuri mai puţin disputate în Veikkausliiga. În altă ordine de idei, finlandezii au trecut în acest sezon european de Slovan Bratislava, o formaţie care la nivel de cotă de piaţă este mai bine cotată decât FC Botoşani (reprezentanta României în Europa League) şi la fel de bine cotată ca Astra sau Viitorul.

Pe de altă parte, Kups n-a avut nicio şansă în faţa lui Molde. Norvegienii au marcat de cinci ori în poarta finlandezilor şi s-au impus categoric, chiar dacă ultimele două goluri au venit în prelungiri.

Norvegianul Arne Erlandsen (60 de ani), antrenorul formaţiei, este un tehnician experimentat care a antrenat printre altele echipe ca Lillestrom, IFK Goteborg, Moss sau Fredrisktad. Este unul dintre antrenorii norvegieni cu performanţe foarte bune în afara ţării. El a reuşit să adune 76 de puncte în 42 de meciuri cu IFK Goteborg, a treia performanţă din istorie a unui manager norvegian. Pe KuPS a preluat-o în octombrie 2019. Interesant este că Erlandsen are o legătură şi cu fosta adversară a CFR-ului, Djurgardens IF. Actualul tehnician de la Kups a evoluat timp de două sezoane pentru formaţia suedeză. Fost mijlocaş pe vremea când era jucător, Arne Erlandsen a evoluat pentru Lillestrom, Stromsgodset şi Djurgarden, dar cea mai bună perioadă din cariera sa a cunoscut-o la Lillestrom, acolo unde a strâns aproape 200 de meciuri. Este fost internaţional norvegian, reprezentându-şi ţara în 22 de rânduri.

Cum a arătat KuPS împotriva lui Suduva, 2-0 în turul trei preliminar:

  • Virtanen - Savolainen, Tarasovs, Nuno Tomas, Plick - Boateng (cpt), Nissila, Purje - Sale, Pennanen, Rangel.

Doar patru finlandezi şi-au făcut loc în primul 11, semn că Dan Petrescu avea cumva dreptate: KuPS nu pare o formaţie nordică. Pericolul vine din flancul stâng. Estonienii Plick şi Purje, alături de Pennanen sunt jucători ofensivi şi rapizi. Boateng este stâlpul de rezistenţă din zona centrală, în timp ce Rangel este omul pe care îl caută aproape toate mingile. Talentatul mijlocaş finlandez Urho Nissila (24 de ani) este unul dintre jucătorii de mare perspectivă ai fotbalului din această ţară şi unul dintre providerii liniei ofensive. Şi aripa dreaptă, Usman Sale este un jucător periculos. El va cădea probabil în sarcina lui Mario Camora, care va trebui să aibă grijă la viteza acestuia de execuţie şi explozia lui.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: kupscfr cluj 

viewscnt
Articole similare