You are here:

Ce pierdere: internaţionalul de la FCSB ajunge "la cuţit"! MM a confirmat, după accidentare: "E grav"

Ce pierdere: internaţionalul de la FCSB ajunge "la cuţit"! MM a confirmat, după accidentare: "E grav"

FCSB

Comentarii

Lovită din nou de blestemul accidentărilor, FCSB are parte de o veste cât se poate de proastă.

Joyskim Dawa (28 de ani), fundaşul central al FCSB, s-a accidentat grav la echipa naţională a Camerunului.

Joyskim Dawa, accidentare gravă! Încă o lovitură pentru FCSB

Fundaşul FCSB a suferit o ruptură de ligamente, după ce s-a "rupt" în cantonamentul camerunezilor, şi va absenta în jur de şapte luni de pe teren, scrie spotmedia.ro. Vestea e cum nu se poate mai proastă pentru FCSB, într-un moment în care avea nevoie de toţi jucătorii apţi.

Mihai Stoica, preşedintele Consiliului de Administraţie la FCSB, a confirmat că accidentarea suferită de Dawa este gravă şi va merge în Franţa pentru a mai cere o opinie, deşi totul indică faptul că este vorba despre o ruptură de ligamente.

"Dawa e accidentat grav şi probabil că va trebui să se opereze. Trebuie să meargă să mai ia o opinie din Franţa", a spus Mihai Stoica la Prima Sport.

Joyskim Dawa a strâns 45 de meciuri (3781 de minute) în toate competiţiile sezonului la FCSB, timp în care a marcat de patru ori.

Pe postul de fundaş central mai pot fi folosiţi Vlad Chiricheş, Mihai Lixandru şi David Kiki. Darius Olaru este şi el accidentat şi operat la umăr, iar el va absenta, la rândul său, până la finalul sezonului.

  • 2,5 milione de euro este cota de piaţă a lui Joyskim Dawa în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com

Afla mai multe despre: joyskim dawaoperatieaccidentarefcsbstiri fcsb 

viewscnt
Articole similare