You are here:

Ce revenire uluitoare se anunţă în fotbal! Şansele ca Francesco Totti să fie din nou pe teren la 48 de ani şi la 7 ani de la retragere

Ce revenire uluitoare se anunţă în fotbal! Şansele ca Francesco Totti să fie din nou pe teren la 48 de ani şi la 7 ani de la retragere

Serie A

Comentarii

Francesco Totti (48 de ani), fostul mare idol al Italiei, a vorbit despre posibilitatea de a reveni pe gazon la şapte ani de la retragerea din fotbal.

Totti lasă să se înţeleagă că ar putea reveni în activitate la 48 de ani şi la 7 ani de la retragere. Ce spune un medic sportiv

Francesco Totti, fostul mare jucător, decar şi căpitan al echipei AS Roma, retras din activitate în urmă cu şapte ani, a anunţat că ar putea reveni în fotbalul competiţional, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Milano, la care au participat manageri din mai multe discipline, relatează lefigaro.fr.

”Pot reveni în Serie A”, a afirmat el în comentariile relatate de Il Messaggero. ”Aş putea începe să joc din nou”, a precizat idolul echipei din capitala italiană.

Acest lucru poate fi văzut ca o provocare, dar în ciuda acestei declaraţii, ziarul italian Il Messagero a dorit să contacteze un medic pentru a afla dacă o revenire la această vârstă este posibilă. Potrivit ziarului italian, echipe de top precum Cagliari şi Sampdoria l-au abordat cu privire la revenire, dar Totti ar fi refuzat.

”Poate avea sens dacă starea sa îi permite să concureze într-una dintre situaţiile competiţionale care îl împing la limită”, explică profesorul Pino Capua, care este medic sportiv.

”Nu sunt eu cel care trebuie să spună dacă provocarea are sens sau nu, dar dacă decide să încerce din nou, eu spun că nu există nicio contraindicaţie”, a adăugat acesta.

El crede însă că există riscuri pe anumite planuri, ”cum ar fi greutatea, de exemplu, care este evident mai mare decât înainte”.

Există cazuri în întreaga lume de sportivi care sunt încă activi. ”Este adevărat, dar ei nu s-au oprit niciodată”, precizează profesorul. ”Totti, pe de altă parte, s-a oprit acum 7 ani şi asta este singura problemă pe care aş avea-o”.

Totuşi, se pare că Francesco Totti, fostul jucător al Romei, acum un mare fan al padelului şi, de asemenea, căpitan al Italiei la Kings World Cup, nu are planuri reale de a se reveni în activitate.

Afla mai multe despre: francesco tottias romaserie a 

viewscnt
Articole similare