You are here:

Cea mai mare surpriză de care au avut parte tricolorii în Austria. Burleanu: "Alegeam un stadion mai mare dacă ştiam!"

Cea mai mare surpriză de care au avut parte tricolorii în Austria. Burleanu: "Alegeam un stadion mai mare dacă ştiam!"
Comentarii

România s-a impus cu 3-2 în amicalul cu Chile disputat la Graz, în Austria, cu o susţinere impresionantă din tribune.

La final, tricolorii au făcut o veritabilă baie de mulţime, cu sute de fani ai României intraţi pe gazon pentru poze şi autografe.

Preşedintele FRF, Razvan Burleanu, a recunoscut că numărul mare de români prezenţi la meci a luat pe toată lumea prin surprindere şi spune că ar fi luat în calcul disputarea meciului pe o arenă mai mare, dacă ştia că lucrurile vor sta aşa.

"A fost un rezultat pozitiv (n.r. cu Chile) care trebuie să-i dea lui Cosmin Contra şi echipei un suflu. Nu o să mai prea avem meciuri amicale în anii următori. E un rezultat pe care putem să construim, mai ales că am văzut jucători tineri, fiindcă ştiu că acesta e şi unul din obiectivele lui Cosmin, de a putea să le dea şansa acestora şi de a-i putea integra cât mai repede.

Ne-a surprins şi pe noi pentru că am fi încercat să organizăm meciul pe un stadion mai mare, dacă ştiam că atât de mulţi fani vor să vină la meci.

Am întâlnit campioana Americii de Sud, finalista Cupei Confederaţiilor, care din păcate nu e prezentă la Campionatul Mondial. Dar rămâne o adevărată forţă şi un brand al fotbalului mondial
", a declarat Răzvan Burleanu.

Afla mai multe despre: burleanunationala 

viewscnt
Articole similare