You are here:

Cea mai vehementă reacţie: „Se impune demisia de urgenţă a ministrului Ioana Bran”

Cea mai vehementă reacţie: „Se impune demisia de urgenţă a ministrului Ioana Bran”

Sporturi

Comentarii

Adrian Socaciu, preşedintele Institutului Sportiv Român, consideră că Ioana Bran este total nepregătită pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului şi trebuie să-şi dea demisia de urgenţă. După şase luni de mandat rezultatele lipsesc cu desăvârşire, iar problemele se acutizează.

"Ministrul Ioana Bran este total depăşită de funcţia pe care o ocupă, iar motivele demisiei sunt multiple. În primul rând, Ministerul Tineretului şi Sportului nu a reuşit să-şi cheltuie banii pe care îi avea în buget, fapt ce a dus la o rectivicare negativă de 10 milioane de lei.

Acest lucru este foarte grav în contextul în care Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST) a reclamat inechităţile salariale din sistem şi a cerut măsuri urgente. Mai mult, Direcţiile Judeţene de Tineret şi Sport, cluburile sportive, federaţiile sportive, complexele naţionale, taberele au nevoie urgentă de investiţii. În al doilea rând, programe importante pentru sportul românesc precum Campionii României sau România în Miscare au fost abandonate sau cel mult tratate cu indiferenţă”, a precizat Adrian Socaciu, preşedintele ISR, într-un comunicat.

Adrian Socaciu subliniază faptul că dacă domeniul tineretului şi sportului ar fi fost tratat cum scrie în programul de guvernare al coaliţiei PSD-ALDE situaţia nu ar fi ajuns atât de dezastruoasă. 

„Sportul românesc se află în moarte clinică,  iar puţinele rezultate pe care încă le mai obţinem vor dispărea şi ele dacă acest domeniu nu este tratat cu atenţia necesară. Bani sunt şi se găsesc, problema este însă lipsa de viziune si interes pentru sport”, a subliniat Socaciu.

Afla mai multe despre: adrian socaciuioana branisr 

viewscnt
Articole similare