You are here:

Cei şase jucători care ar fi trebuit să ajungă la Dinamo, dar ”nu au avut cu cine discuta”: ”Ţălnar a vorbit cu ei, iar eu cu ei”

Cei şase jucători care ar fi trebuit să ajungă la Dinamo, dar ”nu au avut cu cine discuta”: ”Ţălnar a vorbit cu ei, iar eu cu ei”
Comentarii

Plecarea lui Iuliu Mureşan de la club îi dă reale bătăi de cap lui Dinamo, care nu mai are un administrator special, echivalentul unui preşedinte în insolvenţă, care să rezolve venirile noilor jucători. Antrenorul ”interimar” al ”câinilor”, Ionel Augustin, a dezvăluit numele celor şase fotbalişti care trebuiau să ajungă la club, dar ”nu au avut cu cine să discute”.

De trei sezoane, Dinamo tot traversează cele mai grele clipe din istoria clubului, dar în această vară a ajuns realmente mai jos decât a fost vreodată.

În urma umilinţei din meciul amical cu Unirea Slobozia, scor 0-5, problemele ”câinilor” au fost mai clare ca oricând şi au fost prezentate clar de antrenorul Iulian Augustin.

Nu au valoarea, nici nu aleargă”, a spus ”interimarul” lui Dinamo, disperat de jucătorii de sub comanda sa.

Răzvan Zăvăleanu afirma în zilele trecute că obiectivul principal al echipei alb-roşie după retrogradarea în Liga 2 este revenirea în Superliga din prima încercare.

Totuşi, la momentul actual, Dinamo se prezintă mai degrabă ca o favorită la retrogradare decât o pretendentă la promovare.

Problemele de la nivelul lotului sunt cauzate, printre altele, şi de problemele de la nivelul conducerii, odată cu plecarea lui Iuliu Mureşan de la club.

Cei şase jucători care ar fi trebuit să ajungă la Dinamo, dar ”nu au avut cu cine discuta”

Contestat vehement de o bună parte din suflarea dinamovistă, fostul administator special din Ştefan cel Mare nu a fost înlocuit cu nimeni după plecarea sa.

Aşadar, când Ionel Augustin şi Cornel Ţălnar au luat legătură cu şase fotbalişti, şapte conform spuselor lui Iulian Mihăescu, din primul eşalon, aceştia ar fi fost dispuşi să facă pasul la Dinamo, dar nu au avut cu cine discuta, a dezvăluit chiar unul dintre antrenorii echipei.

Am discutat cu mai mulţi jucători, dar nu are cine să discute cu ei. A vorbit şi Ţălnar cu nişte jucători de la Rapid, Bălan, Carnat şi Stahl, eu am vorbit cu Muşat, Boldor şi Dumitraşcu de la FC Argeş, dar ei nu au avut cine să discute. 

Dacă aducem jucători, putem să fim în primele şase. Trebuie un investitor şi un antrenor care să pună piciorul în prag”, a declarat Iulian Augustin.

Deocamdată, singurii jucători veniţi în Ştefan cel Mare sunt Bogdan Gavrilă (Sirens FC / Malta), Vali Lazăr (CSM Reşiţa) şi Neluţ Roşu (FC Voluntari, împrumutat la Chiajna în ultima stagiune).

Afla mai multe despre: dinamo 

viewscnt
Articole similare