You are here:

CFR Cluj ar fi transferat deja un atacant în locul lui George Ţucudean! Lovitură dată de Dan Petrescu

CFR Cluj ar fi transferat deja un atacant în locul lui George Ţucudean! Lovitură dată de Dan Petrescugalerie foto

CFR Cluj

Comentarii

Conform presei ghaneze, CFR Cluj l-ar fi transferat deja pe atacantul Mumuni Shafiu, de la Ashanti Gold. Informatia a fost confirmată chiar de către fotbalistul în vârstă de 25 de ani.

Lovită de pandemia de coronavirus, campioana României, CFR Cluj caută să-şi întărească lotul pentru sezonul viitor al Ligii 1. Din ce în ce mai multe publicaţii din Ghana dau ca sigură trecerea atacantului Mumuni Shafiu la actuala campioană a României. Informaţia nu a fost confirmată oficial de campioană, dar în mod surprinzător, fotbalistul, agentul său, precum şi presa din ţara sa natală anunţă transferul fotbalistului în Gruia.

CFR Cluj ar fi transferat un atacant în locul lui George Ţucudean! Anunţul oficial al jucătorului: ”Da, voi semna cu CFR!”

Mumuni Shafiu (25 de ani) a declarat pentru presa din Ghana că din sezonul viitor va fi jucătorul lui CFR Cluj.

Fostul atacant de la Ashanti Gold a dat probe de joc la CFR în luna februarie şi trebuia să semneze un contract cu ardeleni fix când a început pandemia de coronavirus, astfel că fotbalistul nu s-a mai putut întoarce în România.

"Voi semna cu CFR Cluj după ce se va termina pandemia de coronavirus. Acum sunt în Ghana din cauza restricţiilor de călătorie", a declarat fotbalistul ghanez, potrivit kickgh.com. Totodată, Shafiu a spus că a vorbit cu antrenorul de la CFR Cluj, iar Dan Petrescu i-ar fi dat deja un program bine stabilit de antrenament.

Atacantul ghanez a mai fost dorit de gruparea algeriană, ES Setif, dar în cele din urmă tratativele s-au împotmolit.

Fosta sa echipă i-a găsit deja înlocuitor

Presa din tara sa natală anunţă că Ashanti Gold, echipa la care era legitimat Mumuni a reuşit deja să transfere un înlocuitor pentru atacantul care va pleca la CFR Cluj. 

Este vorba despre Nana Opoku (27 de ani), un atacant care vine sub formă de împrumut la fosta echipă a lui Shafiu, de la Al Markhyia, scrie modernghana.com.

Ţucudean, atacantul perfect la CFR Cluj

Dacă într-adevă Shafiu va ajunge la CFR Cluj, va fi foarte greu să-i calce pe urme lui George Ţucudean. Atacantul care s-a despărţit de actuala campioană a României a făcut sezoane de excepţie în Gruia.

Cotat în prezent la 1.4 milioane de euro, George Ţucudean (29 de ani) a marcat 27 de goluri în 62 de meciuri pentru echipa pe care o antrenează în prezent, Dan Petrescu.

A fost cea mai bună perioadă din cariera atacantului român, care a marcat în tricoul clujenilor, mai mult decât la oricare dintre fostele sale echipe. În Liga 1, Ţucudean are în total 66 de goluri marcate. El a mai evoluat în Championship,  la Charlton Athletic, dar şi în Jupiler League, la Standard Liege.

Şase cazuri de coronavirus la CFR Cluj

CFR Cluj a primit mai multe lovituri în ultimele zile. După ce a pierdut locul secund în Liga 1, campionii au de gestionat şi o situaţie dificilă, după apariţia cazurilor de infectare cu noul coronavirus.

Primul depistat pozitiv a fost Alexandru Păun, care a fost deja transportat la spital, dar în ultimele zile au fost identificaţi mai mulţi purtători ai virusului. 

Conform Look Sport, CFR Cluj are şase cazuri de coronavirus în club. După ce portarul Sandomierski şi antrenorul secund Curelea au fost depistaţi pozitiv, luni s-au aflat şi numele celorlalţi. Este vorba despre Damjan Djokovic, preparatorul fizic Cristian Dragotă şi antrenorul cu portarii Cristian Moldovan. 

CFR Cluj vrea să termine campionatul pe teren

”Respectând această competiţie şi protocolul medical, am considerat că trebuie să facem un test, tocmai pentru a nu pune în primejdie sănătatea noastră. Puteam să nu facem testul, să ne prezentăm la meci şi imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat şi cu cei de la FCSB apoi. Noi ne-am dorit de la început ca acest campionat să se termine pe teren! Am fost pe primul loc mai tot timpul, iar când a fost întrerupt eram cei mai avantajaţi. Ne dorim în continuare ca acest campionat să continue! Este important ca noi să fim echilibraţi, să înţelegem gravitatea situaţiei. Suntem consternaţi de ceea ce se întâmplă...să comentezi atât de mult pe această temă. Mai mult decât atât, suntem consternaţi de caracterul, ipocrizia, nesimţirea unora care vor să oprească sezonul. Noi am respectat foarte mult competiţia, suntem fair play, am fost şi vom fi. Cel mai bine este să ne gândim la sănătatea jucătorilor, dar şi ca acest campionat să se termine pe teren!”, a spus Marius Bilaşco, la Telekom Sport, duminică.

Afla mai multe despre: george ţucudeanmumuni shafiu 

viewscnt
Articole similare