You are here:

CFR Cluj, de vânzare. Planul lui Nelu Varga pentru a scăpa de problemele financiare ale clubului

CFR Cluj, de vânzare. Planul lui Nelu Varga pentru a scăpa de problemele financiare ale clubului

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj continuă să aibă probleme financiare, iar Nelu Varga are un plan prin care să stabilizeze clubul.

CFR Cluj a avut iar un start de sezon în care a dezamăgit în cupele europene. A fost eliminată din preliminariile Ligii Campionilor încă din primul tur.

”Retrogradată” în Conference League, campioana României a reuşit să ajungă în turul trei preliminar, nu înainte de a face un egal şi în Andorra.

Nici în campionat nu se poate spune că lucrurile se desfăşoară conform aşteptărilor. Nici un meci nu a fost dominat autoritar de echipa pregătită de Dan Petrescu.

Cu Rapid a fost salvată de Bălgrădean, care a apărat un penalty la ultima fază a meciului, cu FC U Craiova a jucat extrem de slab şi a pierdut (1-3), iar cu CS Mioveni a trecut prin emoţiile date de problema cu nocturna stadionului din Gruia.

Pe lângă acestea, CFR Cluj a pierdut şi Supercupa României, în primul meci oficial din noul sezon.

Debutul dezamăgitor în acest sezon competiţional l-a afectat şi pe Nelu Varga, care a avut inclusiv probleme de sănătate.

De altfel, nici situaţia financiară de la club nu este una roz. Problemele cu banii sunt din ce în ce mai mari, astfel că inclusiv jucătorii au restanţe salariale de mai bine de trei luni.

Mai mult, s-a adus în discuţie inclusiv o posibilă intrare în insolvenţă a lui CFR Cluj, lucru care a fost criticat dur de club printr-un comunicat oficial.

Nelu Varga vrea să vândă aproape jumătate din pachetul de acţiuni deţinut la CFR Cluj

În această situaţie, Nelu Varga simte că nu poate susţine de unul singur clubul şi caută soluţii, iar planul acestuia este să se asocieze cu unii oameni de afaceri din străinătate, cu care ar fi deja în tratative.

Aceştia ar urma să preia un procent de 49% din club, pachetul majoritar urmând să fie deţinut tot de către Varga, conform Gsp.

Nelu Varga ar fi luat în seamă şi vânzarea clubului clujean, dar nu este dispus să renunţe la gruparea pe care o finanţează de şapte ani.

”Nelu Varga a început de ceva timp discuţii cu importanţi oameni de afaceri din străinătate. Ar fi vorba să vină şi să investească sume importante lunar. 

Respectivii ar intenţiona să cumpere chiar mai mult de jumătate din club. Dar Varga vrea să-şi păstreze pachetul majoritar, măcar 51% din acţiuni. Şi vrea să facă asta indiferent dacă echipa prinde sau nu grupele Conference League în acest an”, susţin surse apropiate clubului CFR Cluj, pentru sursa citată.

Afla mai multe despre: cfr clujnelu varga 

viewscnt
Articole similare