CFR Cluj e gata să meargă cât mai departe şi în acest sezon european, acolo unde obiectivul este calificarea în grupele unei competiţii. Pentru acest lucru, campioana României îşi întăreşte lotul. Dan Petrescu vrea să aducă un fotbalist chiar înaintea partidei cu Dinamo Zagreb, din turul doi preliminar al UEFA Champions League.
Conform FANATIK.ro, ardelenii i-au făcut o propunere de transfer lui Paul Anton. Mijlocaşul în vârstă de 29 de ani este liber de contract după despărţirea de Krylya Sovetov Samara. Anton este dorit şi de fanii fostei sale echipe, Dinamo, dar mirajul Ligii Campionilor l-ar putea direcţiona mai degrabă spre Gruia.
Anton a rămas însă legat de Dinamo. Plecat din Ştefan cel Mare în 2018, mijlocaşul nu a rămas indiferent la problemele „câinilor roşii” şi a devenit membru al programului DDB, creat de ultraşii Peluzei Cătălin Hîldan.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Anton este un fotbalist cu experienţă, aşa cum îi place lui Dan Petrescu. În trecut, internaţionalul român a jucat şi în Spania, la Getafe, în liga a doua, acolo unde a bifat 32 de meciuri. El a jucat şi în Rusia, în 52 de meciuri, pentru Anji şi Samara. La Dinamo, Paul Anton a bifat 54 de meciuri şi a reuşit să marcheze şapte goluri.
- 1 milion de euro este cota lui Paul Anton pe site-ul de specialitate transfermarkt.com
- la echipa naţională a României, mijlocaşul a jucat de 12 ori, fără să marcheze însă vreun gol
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj, paul anton