You are here:

Cine a fost cel mai bun jucător al campionatului? Analiza experţilor Orange Sport: ”S-ar putea ca niciunul să nu fie titular la echipa naţională. E o competiţie ciudată!” EXCLUSIV

Cine a fost cel mai bun jucător al campionatului? Analiza experţilor Orange Sport: ”S-ar putea ca niciunul să nu fie titular la echipa naţională. E o competiţie ciudată!” EXCLUSIV

Superliga

Comentarii

Echipa de experţi Orange Sport a încercat să numească cel mai bun fotbalist al stagiunii care abia ce s-a încheiat.

Un nou sezon din Liga 1 s-a terminat. CFR a câştigat din nou campionatul, acesta fiind al cincilea titlu consecutiv de campioană a României şi al optulea din istoria sa. Ardelenii au mai câştigat campionatul în 2008, 2010, 2012, 2018, 2019, 2020 şi 2021.

FCSB s-a clasat din nou pe locul secund, chiar dacă a fost aproape să joace meciul cu ardelenii cu titlul pe masă. Totul s-a decis după ce echipa lui Toni Petrea s-a încurcat cu FC Voluntari, scor 2-2. 

După ultima etapă a play-off-ului, echipa Orange Sport a încercat să îl numească pe cel mai bun jucător al campionatului. În Liga 1 s-au evidenţiat din nou mai multe nume, iar pe listă au fost menţionaţi Tănase, Deac, Olaru, Rareş Ilie, Octavian Popescu. 

Constantin Zotta a fost sigur de răspuns şi l-a menţionat fără reţineri pe Octavian Popescu de la FCSB, fotbalist care a impresionat în acest sezon cu execuţiile sale de la mare distanţă în meciuri importante. 

Basarab Panduru nu a putut oferi un nume clar. El a precizat că există posibilitatea ca cei menţionaţi să nu fie titulari în echipa naţională alcătuită de Edi Iordănescu. Totuşi, el l-a meţionat pe Florin Tănase de la FCSB, fotbalist care a marcat în acest sezon 20 de goluri. 

”S-ar putea ca niciunul să nu fie titular la echipa naţională. E o competiţie ciudată!”

”Octavian Popescu, chiar dacă a avut câteva meciuri mai slabe”, a spus Constantin Zotta, la Orange Sport. 

”Îmi e greu acum, dacă îmi dădeai acum să analizez rapid (jucători precizaţi: Tănase, Deac, Olaru, Rareş Ilie, Octavian Popescu). S-ar putea ca niciunul să nu fie titular la echipa naţională, despre ce vorbim? Vorbim despre nişte jucători care sunt cei mai buni din campionatul nostru şi s-ar putea ca niciunul să nu facă parte din primul 11. 

S-ar putea să nu ai titular pe niciunul. E un campionat ciudat. Un campionat care în afară de Tănase, care dă o grămadă de goluri, din nou, sunt nişte tineri care au scos capul. Probabil ca în următorii ani sau următorul an vor fi mai buni. Dar nu e nimeni... Olaru a avut momente, să ştii.

Cred că e an mai prost la goluri decât cel trecut. Deci a avut momente în care a fost cel mai bun. Nu există niciun jucător care a fost constant de la începutul campionatului, în afară de Tănase, care dă goluri. Dă goluri cu grămada. 44 goluri în doi ani”, a spus Basarab Panduru, la Orange Sport. 

Clasamentul final al play-off-ului este următorul: 1. CFR Cluj – 57 de puncte, 2. FCSB – 56, 3. Universitatea Craiova – 48, 4. FC Voluntari – 35, 5. Farul – 32, 6. FC Argeş – 27.

Clasamentul final al play-out-ului este următorul: 1. Sepsi – 42 de puncte, 2. FC Botoşani - 41, 3. Rapid - 39, 4. U Craiova 1948 – 34, 5. UTA Arad – 33, 6. CS Mioveni – 31, 7. Chindia – 26, 8. Dinamo – 23, 9. Academica Clinceni - -13, 10. Gaz Metan - -38.

Au retrogradat direct în eşalonul secund Academica Clinceni şi Gaz Metan Mediaş. Locurile 7 (Chindia) şi 8 (Dinamo) vor disputa un baraj de menţinere/promovare în Liga 1 în dublă manşă (tur-retur) cu ocupantele locurilor 5 şi 3, din Liga 2, Chindia Târgovişte, respectiv U Cluj. În tur, U Cluj a învins Dinamo, scor 2-0, iar Concordia a trecut de Chindia, scor 2-1.

Afla mai multe despre: liga 1-tănase-octavian popescu-orangesport. 

viewscnt
Articole similare