You are here:

”Cine câştigă Superliga anul acesta?”. Nicolae Dică a dezvăluit pe ce echipă mizează în lupta la titlu | VIDEO EXCLUSIV

”Cine câştigă Superliga anul acesta?”. Nicolae Dică a dezvăluit pe ce echipă mizează în lupta la titlu | VIDEO EXCLUSIV

Superliga

Comentarii

Nicolae Dică (42 de ani) a fost invitat la podcastul Orange Sport 1 la 1, cu Mircea Meşter. Pe finalul discuţiei, în secţiunea de întrebări-fulger, fostul antrenor de la FCSB a fost întrebat pe ce echipă mizează în lupta pentru câştigarea Superligii în acest sezon.

După puţin peste trei luni pe banca tehnică a FCSB, Nicolae Dică şi-a părăsit postul de antrenor al vicecampioanei şi a revenit pe marile şi micile ecrane, în producţiile Orange Sport.

Al doilea mandat al fostului internaţional român la FCSB nu a decurs aşa cum şi-ar fi dorit acesta, deşi unul dintre cele mai importante obiective ale sale a fost atins.

Dică a reuşit să o califice pe vicecampioană în grupele Conference League, aducând o sumă importantă de bani în club, care l-a motivat pe Gigi Becali să investească în transferuri.

Din păcate pentru Nicolae Dică însă, restul mandatului său a fost un veritabil dezastru, iar echipa a reuşit să obţină rezultate mult mai bune după plecarea sa, cu Leo Strizu ”principal”.

Nicolae Dică se apropie de revenirea în Superligă, fiind dorit insistent de CS Mioveni, formaţie aflată pe ultimul loc din campionat, cu doar o victorie şi nouă puncte după 21 de etape.

De la a avea ca obiectiv să se lupte pentru titlu, antrenorul de 42 de ani ar ajunge să aibă misiunea de a salva echipa de la retrogradare, cu resurse semnificativ mai limitate decât la Bucureşti.

”Cine câştigă Superliga anul acesta?”

Deşi nu mai este angrenat în lupta la titlu alături de FCSB, Dică încă mizează pe fosta sa echipă în lupta pentru campionat, în favoarea Farului, CFR-ului, Rapidului şi Universităţii Craiova.

Invitat la podcastul 1 la 1, cu Mircea Meşter, fostul antrenor al vicecampioanei a fost întrebat cine crede că va câştiga Superliga, iar răspunsul său a fost unul clar, care nu a lăsat loc de interpretări.

”(n.r. cine câştigă Superliga anul ăsta?) FCSB!”, a spus, convins, Nicolae Dică, în podcastul Orange Sport 1 la 1.

La momentul actual, FCSB se află la şapte puncte de liderul Farul, la şase lungimi de rivala CFR şi la egalitate de puncte cu Rapid şi Universitatea Craiova.

Afla mai multe despre: nicolae dică 

viewscnt
Articole similare