You are here:

Cine va fi surpriza turneului la această ediţie a Cupei Mondiale? Vă propunem trei naţionale care pot depăşi aşteptările

Cine va fi surpriza turneului la această ediţie a Cupei Mondiale? Vă propunem trei naţionale care pot depăşi aşteptările

Cupa Mondială

Comentarii

Pregătirile pentru Campionatul Mondial au intrat în linie dreaptă cu doar două zile rămase până la meciul de deschidere dintre Rusia şi Arabia Saudită.

Ca în fiecare an, şi de această dată ne aşteptam să existe posibile surprize plăcute. În 2010, Uruguay a fost una dintre revelatiile Campionatului Mondial, ajungând până in semifinale după ce şi-a câştigat grupa în care Franţa a ieşit pe ultimul loc. Acolo a fost eliminată cu greu de Olanda la lovituri de departajare. Din echipa batavilor făceau parte atunci jucători importanţi la acea vreme precum Dirk Kuyt, Mark van Bommel, Rafael van der Vaart, Giovanni van Bronckhorst. În 2014, o altă echipă de pe continentul american avea să fie una din surprizele Campionatului Mondial. Costa Rica ajungea până în sferturile de finală, eliminată fiind tot de "portocala mecanică". Vă propunem 3 posibile naţionale care ar putea face un turneu final bun:

Senegal

Senegal a încheiat preliminariile pe primul loc, fără înfrângere într-o grupă cu Burkina Faso, Capul Verde si Africa de Sud şi ar putea reprezenta una din surprizele Mondialului din Rusia. Naţionala din Africa îsi pune toate sperantele în Sadio Mane, care a avut un sezon excelent cu Liverpool. În 2010 Senegal ocupa locul 91 în clasamentul FIFA, iar în 2015 se afla pe locul 39, pentru ca în prezent să ocupe locul 27. Valorea lotului Senagalului în acest moment este de aproape 300 de milioane de euro, cu jucători foarte valoroşi, curtaţi de echipe importante. Trei dintre cel mai bine cotati jucători din lotul condus de Aliou Cisse sunt Sadio Mane cotat la aproape 70 de milioane de euro, fundaşul central al lui Napoli, Kalidou Koulibaly, evaluat la 60 de milioane de euro, şi atacantul celor de la Monaco, Keita Balde, estimat la circa 30 de milioane de euro. Locul 1 într-o grupă cu Polonia, Columbia şi Japonia îi asigură aparent un adversar mai facil şi anume ocupanta locului 2 din grupa G. Locul 2 va juca impotriva locului 1 din grupa G.

Egipt

O alta ţară din Africa care ar putea fi surpriza placută a Mondialului este Egipt, la rândul său câştigându-şi grupa de calificare. Principalul motiv pentru care Egipt ar putea fi surpriza plăcută a acestui turneu final este jucătorul momentului, Mohamed Salah, golgheterul din Premier League din acest sezon cu 32 de reuşite.
Egipt se poate declara mulţumită de tragerea la sorţi, dupa ce a picat la prima vedere în cea mai echilibrată grupă, alături de gazda turneului Rusia, Uruguay si Iran. Echipa Egiptului este evaluată la aproape 200 de milioane de euro, iar cel mai valoros jucator este fără niciun dubiu Mohamed Salah, cotat la aproape 150 de milioane de euro.

Islanda

Islanda a uimit lumea fotbalului şi a obţinut biletele pentru turneul final din Rusia, ieşind de pe primul loc într-o grupă cu Croaţia, Ucraina, Turcia, Finlanda şi Kosovo. Trupa pregatită de Heimir Hallgrimsson are un moral excelent după ce a ajuns pană în ,,sferturi" la EURO şi are de gând să nu se oprească aici. Privind clasamentul FIFA se observă cu uşurinţă ascensiunea incredibilă a insularilor. În 2010, echipa se afla pe locul 112, în 2012 pe 90, iar până anul acesta a avut o creştere de 68 de poziţii, ocupând locul 22.

Lotul Islandei valorează în acest moment 76 de milioane de euro, iar cel mai bine cotaţi jucători sunt Gylfi Sigurdsson, jucătorul lui Everton, cotat în acest moment la 30 de milioane de euro, Alfred Finnbogason, atacantul legitimat la Augsburg, cotat la aproximativ 10 milioane de euro, dar şi un alt jucător care evoluează în campionatul Angliei, la FC Burnley, Johann Gudmundsson, evaluat la 10 milioane de euro. În cazul în care va izbuti o noua surpriză şi va reuşi să termine pe primul loc într-o grupă cu Argentina, Croaţia si Nigeria, Islanda va da piept cu ocupanta locului 2 din grupa C. Locul 2 îi conferă un parcurs mai dificil, urmând a juca cu locul 1 din grupa C.

Articol scris de Sebastian Vasile

Afla mai multe despre: islandasenegalegiptcupa mondiala 

viewscnt
Articole similare