Echipa Poli Iaşi a învins vineri, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia FC Botoşani, în primul meci din etapa a doua a Superligii.
Tony da Silva, criticat după gestul făcut în derby-ul Moldovei
Ieşenii au început tare meciul cu FC Botoşani şi după şutul lui Talison, din minutul 3, Todoroski a trimis în careu, iar Bordeianu a deschis scorul în minutul 7. După cinic minute, Talison a intrat în careul oaspeţilor, a şutat însă portarul Eduard Pap, a respins. Gazdele au controlat meciul în continuare, iar Samayoa (min. 47) şi Talison (min. 61) au ratat ocazia de a majora avantajul de pe tabelă.
Totuşi, nu înainte ca pe final să fie şi un conflict între jucătorii celor două echipe. Oaspeţii au beneficiat de o aruncare de la margine, pe care au vrut să o execute rapid prin Ţigănaşu, acesta s-a ciocnit de antrenorul ieşenilor, Tony da Silva, care a dat în în minge şi i-a îndepărtat-o.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai departe, tehnicianul portughez a căzut la pământ după ciocnirea cu jucătorul botoşănenilor. Conflictul a fost aplanat şi arbitrul Florin Andrei nu a acordat decât cartonaşe galbene. Unul dintre ele i-a fost acordat lui Tony.
Basarab Panduru şi Marius Baciu l-au criticat dur pe Tony pentru comportamentul pe care l-a avut la finalul partidei.
”Nu se face aşa ceva, Tony nu este unde trebuia sa fie, este în afara spaţiului regulamentar, vine Ţigănaşu şi te tăvăleşti pe acolo. Urât. Parcă nu se face aşa, ok, a intrat în tine, dar de abia îl aştepta. Mi se pare cam mult!”, a răbufnit Panduru la Prima Sport.
”Nu putem ascunde ceva, slăbuţ, un joc slăbuţ. După aia vine circul ăla... e urât pentru antrenor să faci aşa ceva. Eu nu văd nimic urât la Ţigănaşu, îsi cere scuze şi ar trebuie şi Tony!”, a concluzionat Baciu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: poli iaşi, tony da silva, fc botoşani