Românca Simona Halep, numărul unu mondial, şi daneza Caroline Wozniacki (3 WTA) sunt considerate cele mai atletice jucătoare din circuitul profesionist feminin de tenis (WTA).
Halep a declarat pentru site-ul WTA că daneza este cea mai bună din acest puncte de vedere: ''Wozniacki, pentru că a alergat un maraton, din câte îmi amintesc... deci aleargă mult''. Wozniacki a reuşit să alerge maratonul de la New York, în 2014, în 3 h 26 min 33 sec.
'Sunt câteva jucătoare care aleargă mult, poate Halep, Wozniacki, urmăresc multe, multe mingi'', a declarat, la rândul său, ucraineanca Elina Svitolina.
Jucătoarea cehă Karolina Pliskova a menţionat-o şi ea pe Halep: ''Sunt multe fete care aleargă mult, cred că Simona e cea care aleargă cel mai mult, pentru mine e foarte greu să obţin un winner în faţa ei''.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Într-un sondaj care se desfăşoară pe site-ul WTA, Halep are cele mai multe voturi vineri dimineaţa (peste 50%), urmată de Wozniacki (28%), Venus Williams (14%), Elina Svitolina (3%).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, wozniacki, clasament, top, inedit