Formaţia Corvinul Hunedoara, deţinătoarea Cupei României, a fost eliminată, miercuri, de echipa Astana în turul trei preliminar al Conference League.
Corvinul Hunedoara, comunicat după meciul cu Astana
După ce în tur, la Sibiu, a fost 2-1 pentru Astana, în partida retur, la Almatî, gruparea din Kazahstan s-a impus cu 6-1. Ca urmare a acestui rezultat, Corvinul şi-a încheiat parcursul în cupele europene.
Pentru Astana au marcat Charles ’13, ’68, Tomasov ’57, ’76, Gripshi ’73 şi Astanov ‘84. Corvinul a înscris prin Neacşa ’78.
Corvinul Hunedoara a postat un comunicat, pe reţelele de socializare, chiar după eliminarea din Conference League prin care îşi asigură fanii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Din păcate, parcursul nostru european s-a încheiat în această seară, în Kazahstan, dar avem de învăţat după toate aceste partide!
Clubul nostru merge mai departe, drept dovadă că, în tot acest timp, a pregătit documentaţia necesară pentru modificarea statutului şi a formei juridice care să ne permită obţinerea dreptului de promovare în primul eşalon.
În aceste condiţii, toate actele necesare vor fi depuse la Federaţia Română de Fotbal în timp util, pentru a fi analizate şi pentru a putea deveni club de drept privat.
Drumul Corvinilor continuă! Un oraş, o comunitate, o echipă: Corvinu’!”, a fost comunicatul postat de Corvinul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Corvinul a început parcursul european în primul tur al Ligii Europa, unde a trecut de Paksi FC (Ungaria), scor 4-0 în tur şi scor 0-2 în retur. În turul doi preliminar al Ligii Europa, Corvinul a pierdut dubla manşă cu Rijeka (Croaţia), scor 0-0 în tur şi scor 0-1 în retur.
Ca urmare a acestui rezultat, echipa din Hunedoara a ajuns în turul trei preliminar al Conference League, de unde a fost eliminată miercuri de Astana.
Afla mai multe despre: corvinul hunedoara, liga 1, maxim