You are here:

Conducerea lui Poli Iaşi i-a dat vestea lui Mircea Rednic! Soarta antrenorului a fost decisă după cele trei înfrângeri consecutive

Conducerea lui Poli Iaşi i-a dat vestea lui Mircea Rednic! Soarta antrenorului a fost decisă după cele trei înfrângeri consecutive

Superliga

Comentarii

Consiliul Director al lui CSM Politehnica Iaşi anunţă că "îşi manifestă susţinerea faţă de echipă, staff-ul tehnic şi cel administrativ", deşi clubul a ajuns ultimul în Liga 1, după înfrângerile consecutive de la reluarea campionatului.

Conducerea lui Poli Iaşi are încredere în Mircea Rednic

"Urmare a ultimelor rezultate înregistrate de CSM Politehnica Iaşi, Consiliul Director îşi manifestă susţinerea faţă de echipă, staff-ul tehnic şi cel administrativ. De asemenea, transmitem public şi întărim faptul ne păstrăm încrederea că obiectivele vor fi atinse şi că doar lipsa şansei şi erorile, ce se pot întâmpla oricărui jucător, arbitru sau altor persoane implicate în desfăşurarea unui joc oficial, ne-au împiedicat să ne bucurăm de câştigarea punctelor după reluarea campionatului. Echipa a demonstrat că poate, a arătat multe momente de joc bun şi consistent, prospeţime fizică, se lucrează bine la antrenamente, iar toate acestea reprezintă argumente în favoarea speranţelor noastre că vom depăşi aceasta perioadă nefastă. Excludem orice alt plan decât acela de a continua evoluţiile la cel mai înalt nivel în întrecerile interne, adică Liga I şi fazele superioare ale Cupei României. Acestea sunt gândurile noastre, indiferent de informaţiile apărute în spaţiul public sau prin anumite medii, zvonuri care sunt în totală antiteză cu obiectivele clubului nostru.

Aşa cum am menţionat mai sus, gândurile şi eforturile tuturor celor implicaţi sunt spre binele fotbalului ieşean şi depăşirea momentelor dificile (sportiv şi financiar), chiar dacă unii, din exterior, ţin să prezinte într-un alt mod lucrurile.

În speranţa că-i vom face fericiţi, din nou, pe suporterii Politehnicii, le mulţumim tuturor celor care au transmis mesaje încurajatoare în această perioadă şi îi asigurăm că împreună vom zâmbi la finalul acestui sezon extem de greu.

CONSILIUL DIRECTOR AL CSM POLITEHNICA IAŞI", se arată pe site-ul clubului Poli Iaşi.

Poli Iaşi e ultima în Liga 1

Reluarea Ligii 1 s-a transformat într-un coşmar pentru Poli Iaşi. Cu Mircea Rednic pe bancă, moldovenii au ajuns ultimii în clasament, cu 15 puncte. Dinamo e pe locul 13, cu 17 puncte, la egalitate de puncte cu locul 12, Chindia Târgovişte, care ocupă locul de baraj. Hermannstadt e pe locul 11, ultimul care asigură prezenţa în Liga 1, cu 18 puncte. 

Poli Iaşi a înregistrat trei înfrângeri consecutive de la reluarea Ligii 1, după meciurile cu Viitorul (1-2), Academica Clinceni (0-1) şi FC Voluntari (0-1). 

Afla mai multe despre: mircea rednicpoli iasi 

viewscnt
Articole similare