You are here:

Continuă problemele pentru Klopp! Un nou titular de la Liverpool s-a accidentat şi va fi indisponibil pentru mai multe săptămâni

Continuă problemele pentru Klopp! Un nou titular de la Liverpool s-a accidentat şi va fi indisponibil pentru mai multe săptămâni

Liverpool

Comentarii

Jurgen Klopp are parte de o nouă veste proastă în ceea ce priveşte lotul lui Liverpool.

Jurgen Klopp nu se va putea baza pe încă un titular în perioada imediat următoare la Liverpool

Fotbalistul Trent Alexander-Arnold va fi indisponibil mai multe săptămâni, după ce s-a accidentat la genunchi la meciul câştigat de Liverpool, scor 2-0, cu Arsenal, în Cupa Angliei.

Indisponibil deja la începutul sezonului din cauza unei accidentări la coapsă, vicecăpitanul formaţiei Liverpool a lipsit 4 meciuri (25 de zile) în septembrie.

El urmează să fie supus unor teste amânunţite pentru a se stabili cu exactitate perioada absenţei sale.

  • 70 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Trent Alexander-Arnold, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com

Klopp a glumit pe seama lui Salah. Ce mesaj i-a transmis

Antrenorul echipei engleze FC Liverpool, Jurgen Klopp, a glumit pe seama atacantului egiptean al cormoranilor, Mohamed Salah, care va pleca să evolueze pentru naţionala egipteană la Cupa Africii pe Naţiuni (CAN).

„Dacă aş spune că îi urez mult noroc, ar fi o minciună”, a spus Klopp, zâmbind, la o conferinţă de presă organizată vineri. „Din punct de vedere personal, m-aş bucura dacă ar fi eliminat în faza grupelor, dar cu siguranţă este imposibil, echipa sa poate trece de grupe şi ar putea câştiga competiţia”, a continuat Jurgen Klopp o declaraţie care a fost taxată de fani ca fiind extrem de nepoliticoasă.

Mohamed Salah va participa cu echipa naţională a Egiptului la turneul final al CAN, între 13 ianuarie şi 11 februarie, urmând să rateze, din această cauză, derby-ul de la Londra, cu Arsenal, care se va juca la începutul lunii februarie.

„I-am spus ”succes şi să revii în formă”, a declarat Jurgen Klopp, care a completat că „Trebuie să ne descurcăm fără Salah şi o vom face. Avem mai multe opţiuni în ofensivă, jucători care pot evolua pe această parte. Este adevărat că nimeni nu poate juca aşa cum o face 'Mo', dar nu trebuie decât să folosim jucătorii ţinând cont de calităţile lor”, a încheiat Jurgen Klopp, antrenorul german al liderului din Premier League, FC Liverpool.

Afla mai multe despre: jurgen kloppliverpooltransfertrent alexander-arnold 

viewscnt
Articole similare