Neluţu Varga, finanţatorul celor de la CFR Cluj a povestit un episod din anul 2021, legat de Marian Copilu, fostul preşedintele al clubului din Gruia şi Giedrius Arlauskis, fost multiplu campion al României, cu trei echipe diferite.
Finanţatorul celor de la CFR Cluj a explicat cum a fost posibil ca Giedrius Arlauskis, fostul internaţional lituanian, să încaseze 85.000 de euro, în urma semnării unui nou contract cu formaţia ardeleană, după revenirea din străinătate.
Arlauskis este un septuplu campion al României, cu trei cluburi diferite, CFR Cluj, FCSB şi Unirea Urziceni. Acesta a luat decizia să se retragă la începutul anului 2023, la vârsta de 36 de ani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nelu Varga a povestit despre relaţia sa cu fostul preşedinte al clubului din Gruia, Marian Copilu, cel care a ocupat funcţia de preşedinte în cadrul clubului până în luna august a anului 2021, atunci când a fost dat afară. Acesta l-a convins pe Arlauskis să revină la CFR Cluj, iar salariul de care se vorbea la acea vreme era de 57.000 de euro, sumă încasată lunar.
În acea perioadă, CFR Cluj se confrunta cu mari probeleme de ordin fianciar, iar o investiţie atât de aventuroasă pentru portarul lituanian nu a fost cea mai bună alegere, în viziunea patronului Neluţu Varga.
Arlauskis a părăsit-o pe CFR Cluj în luna septembrie a anului 2021, la scurt timp după îndepărtarea lui Marian Copilu din funcţia de preşedinte. Ioan Varga l-a înţepat pe Marian Copilu, actual finanţator al celor de la Petrolul Ploieşti, grupare din play-out-ul din Superliga.
Ioan Varga: "Nu mai vreau să-mi amintesc"
"Erau salarii de 28.000 de euro la Bordeianu, Arlauskis avea 85.000 de euro salariu. Dar, nu mai vreau să-mi amintesc. Am curăţat clubul. Se vede acum cei care au făcut aceste salarii ce performanţe au, că sunt la retrogradare", a declarat Nelu Varga, la Prosport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Ianis Hagi, sprijinit înainte de România - Columbia: "Chiar dacă n-a jucat la echipa de club, a făcut diferenţa" | EXCLUSIV
- ”M-a supărat”. Edi Iordănescu a răbufnit şi a spus totul cu subiect şi predicat: ”Să-şi pună ordine în viaţă!”
- Halep a revenit de la Miami: ”Nu mai simt presiunea, nu ştiu cât voi mai juca, dar voi juca de plăcere” + Ce spune despre JO şi noul antrenor
- Edi Iordănescu, înaintea partidei cu Columbia: ”E cea mai în formă naţională din lume!”/”Alibec şi-a asumat plecarea în Qatar”/ ”Nu avem prea multe soluţii”
- Se măresc premiile din Champions League! Ce sumă se va acorda pentru accederea în Liga Principală
- ”Este un sentiment incredibil să-i avem lângă noi”. Radu Drăguşin, după ce Anghel Iordănescu şi Mircea Lucescu au făcut deplasarea cu naţionala, la Madrid
Afla mai multe despre: giedrius arlauskis, marian copilu, nelutu varga, superliga, cfr cluj, fcsb