Selecţionerul Edward Iordănescu aa decis să îl cheme la echipa naţională pe Valentin Ţicu, de la lotul U21, având în vedere faptul că trei fundaşi laterali acuză probleme medicale înaintea meciului cu Elveţia.
Fundaş din Superliga, în lotul naţionalei! Problemele medicale s-au înmulţit pentru Edi Iordănescu
Au probleme Andrei Raţiu, Mario Camora şi Raul Opruţ, iar şansele ca măcar unul dintre ei să fie recuperat până la ora jocului din Elveţia sunt minime.
Ţicu, în vârstă de 22 de ani, se află în cantonamentul de la Mogoşoaia, unde România U21 se pregăteşte pentru EURO U21. Jucătorul se va alătura lotului duminică,, la Zurich, acolo unde vor ajunge şi tricolorii în jurul prânzului.
Din informaţiile Orange Sport, Raţiu a acuzat probleme medicale de la pauza meciului cu Kosovo, în timp ce Opruţ, rezerva postului de fundaş stânga, s-a accidentat la antrenamentul de sâmbătă al tricolorilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Astfel, Valentin Ţicu ar putea debuta în naţionala mare împotriva celui mai greu adversar din grupa de calificare.
Naţionala României va întâlni Elveţia luni, de la ora 21,45, în deplasare, în preliminariile EURO 2024.
- Citește și
- Este pentru prima oară în istorie: Brazilia va evolua în echipament complet negru! Motivul din spatele deciziei
- Cum ar fi arătat România cu ei? MM Stoica a prezentat lista cu cei şase jucători care i-au lipsit lui Edi Iordănescu din lot: "Nu prea am vorbit despre asta şi e important"
- OFICIAL | ”U” Cluj a transferat un jucător cu peste 200 de meciuri în Superligă şi trei Cupe ale României în palmares
- Barcelona, deţinătoarea Ligii Campionilor, eliminată dramatic de SC Magdeburg! Finala, cu Kielce la handbal masculin
- MM Stoica a avut, la o zi distanţă, încă un mesaj pentru George Puşcaş, după ce l-a făcut praf! "Ieri eram puţin nervos. Aştept să zic 'm-ai învins'". Ce i-a transmis
- Scenariu controversat lansat după Kosovo - România! Centralul Makkelie, trimis la Priştina cu dedicaţie? "E hitman. Gândeşte-te ce înseamnă să fie naţionala asta la EURO"
- Marius Şumudică, deranjat, a refuzat să vină la centenarul Rapidului! Ofiţerul de presă a arătat ce i-a scris pe WhatsApp şi a demontat un "fake": "Am ataşat făcătura"
- Ce s-ar fi întâmplat cu Denis Alibec înainte de Kosovo - România! "Asta e pe surse". A jucat doar 10 minute şi a fost rezerva lui George Puşcaş, atacantul făcut praf
- Al-Hilal i-a oferit lui Luka Modric un contract pe trei ani şi 200 de milioane de euro salariu! Detaliile transferului plănuit
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: valentin ticu, convocari echipa nationala, edi iordanescu