Selecţionerul naţionalei României şi managerul general al loturilor mici de la FRF au urmărit cu sufletul la gură evoluţia din teren a tricolorilor care au sub 16 ani.
Fotbaliştii pregătiţi de Adrian Văsâi au bifat o dublă amicală cu Turcia, la Buftea, primul meci fiind câştigat de români, 1-0, pentru ca aseară oaspeţii să-şi ia revanşa cu 2-1. Selecţionerul primei reprezentative, Cosmin Contra,şi staff-ul său, managerul general al loturilor de juniori de la FRF, Lucian Sânmărtean, precum şi alţi foşti fotbalişti au fost prezenţi la partidă.
Tricolorii au deschis scorul printr-o lovitură de la 11 metri executată de Remus Mihai, în minutul 8, însă oaspeţii au reuşit să egaleze până în pauză, prin Akgün, minutul 27. În partea secundă, echipa noastră a fost aproape de a trece la conducere, dar cei care au marcat au fost tot adversarii, în minutul 78, prin Halvaci, din penalty. România încheie astfel „dubla” cu Turcia cu o victorie şi un eşec. În primul joc, care a avut loc marţi, tot la Centrul Naţional de Fotbal Buftea, tricolorii s-au impus cu 1-0 prin golul marcat de Ştefan Bodişteanu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De asemenea, alături le-a fost şi Gică Popescu, ex-căpitanul echipei naţionale având emoţii pentru fiul său, Nicolas Popescu, om de bază al naţionalei jucătorilor sub 16 ani şi jucător la Academia lui Hagi.
Echipa folosită în înfrângerea de ieri
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
România: 1. Mitrovic (12. Popa, 66′) – 2. Ciontea, 3. Sârbu (14. Nicolescu, 54′), 5. Lazăr, 4. Pârvulescu (15. Nicolae, 54′) – 8. Floarea (17. Pandele, 41′), 6. Nechita-cpt. – 7. Mihai (18. Negoescu, 47′), 10. Popescu (20. Mălăele, 47′), 11. Niţă (22. Bodişteanu, 54′) – 9. Curea (21. Tudor, 41′). Antrenor: Adrian Văsâi
Echipa lui Văsâi va debuta în toamna anului viitor în campania de calificare la turneul final european din 2020.
Afla mai multe despre: echipa nationala, contra, sanmartean, under 17, romania, turcia