You are here:

COSR, pe cale să recompenseze sportivii români medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Ce se va întâmpla în cazul Sabrinei Voinea

COSR, pe cale să recompenseze sportivii români medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Ce se va întâmpla în cazul Sabrinei Voinea
Comentarii

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român va organiza o conferinţă de presă în care se va comunica, cel mai probabil, acordarea unor vehicule pentru sportivii care au cucerit medalii olimpice la Paris, în acest an.

Sportivii români care s-au impus la Jocurile Olimpice de la Paris şi au reuşit să cucerească medalii vor beneficia de o nouă recompensă, de data aceasta din partea COSR şi a sponsorilor tehnici ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Ce urmează pentru sportivii medaliaţi de la Jocurile Olimpice

Cel mai probabil, acest anunţ va fi făcut în timpul unei conferinţe de presă organizate de COSR. Sabrina Voinea, sportiva care s-a clasat pe locul patru în clasamentul final al probei de gimnastică sol la Paris, va fi şi ea recompensată cu aceeaşi maşină pe care o va primi şi Ana Bărbosu, gimnasta care a reuşit să obţină medalia de bronz în cadrul aceleiaşi probe, conform surselor Orange Sport.

Ana Bărbosu a reuşit să se impună în faţa gimnastei americance Jordan Chiles, în urma apelului făcut la TAS. Chiles a cucerit iniţial medalia de bronz, în urma unei contestaţii făcută cu câteva secunde după timpul limită, fapt dedus de TAS, care i-a returnat medalia Anei Bărbosu.

Articol scris de Răzvan Ionaşcu

Afla mai multe despre: jocurile olimpicesabrina voineaana barbosucosr 

viewscnt
Articole similare