You are here:

"Crezi că este dezamăgirea mică?". Ce simte Ianis Hagi în privinţa României: "Da, este pe un trend ascendent naţionala"

"Crezi că este dezamăgirea mică?". Ce simte Ianis Hagi în privinţa României: "Da, este pe un trend ascendent naţionala"

Echipa națională

Comentarii

Nicolae Stanciu a cerut scuze românilor pentru remiza României cu Islanda, care a făcut ca şansele tricolorilor penru baraj să fie minime. Ianis Hagi a declarat că este dezamăgit pentru că tricolorii acum depind “de alţii” în ultima etapă a grupelor. Jucătorul a menţionat că totuşi naţionala este pe un trend ascendent şi că el şi colegii săi au demonstrat “cu vârf şi îndesat” că sunt o generaţie talentată.

"Ne cerem scuze românilor că nu am câştigat. Nu cred că vreunul dintre noi poate să explice în cuvinte ceea ce simţim în momentul de faţă. Dacă nu am reuşit să câştigăm în această seară, înseamnă că nu am meritat s-o facem. Nu cred că ne-am ridicat la miza acestei partide, din păcate. Mai e un meci de jucat, vom merge în Liechtenstein să câştigăm. Dacă nu vom reuşi să fim pe locul doi, cu siguranţă calificarea s-a pierdut astăzi, pentru că depindeam doar de noi şi nu am reuşit să câştigăm. Depindeam doar de noi, ne-am antrenat bine. Din păcate, cum am zis, nu am făcut un joc bun ca echipă şi asta ne-a costat. Se pare că în aceste meciuri poate nu suntem suficienţi de buni, habar n-am. La fel s-a întâmplat şi în Islanda, când am pierdut barajul pentru Euro, acum iar la un meci decisiv, nu am reuşit să câştigăm şi să depindem doar de noi", a declarat Stanciu pentru Pro TV. 

Ianis Hagi, după remiza cu Islanda: Pierzi o calificare... Crezi că este dezamăgirea mică?

“Am ratat, n-am reuşit să marcăm şi am scos doar un punct. Pierzi o calificare.. Crezi că este dezamăgirea mică? Mergem în Liechtenstein să câştigăm şi depindem de alţii. Staful tehnic şi-a făcut datoria. S-a ratat mult. Dacă dădeam două goluri mai vorbeam dacă s-a pus presiune pe noi? Când vorbim de fotbal trebuie să fim concreţi. N-am marcat. În prima repriză trei ocazii clare, în a doua trei ocazii clare. Am lovit bara, s-a dus pe interior, dar nu destul. Una e să facem egal ca în seara asta şi alta este mentalitatea grupului, unde n-am niciun dubiu în privinţa mentalităţii grupului de a fi învingător. Cu siguranţă pe viitor o să trăim momente mult mai frumoase. Da, este pe un trend ascendent naţionala. A fost semifinala de Campionat European de tineret acum doi ani de zile. Avem o seară mai neagră, în care nu am reuşit să marcăm. Am 23 de ani, ceilalţi au 22, 21, Enes are 15, avem o generaţie talentată, am demostrat-o la vârsta noastră cu vârf şi îndesat şi nu trebuie să uitaţi asta. Acum rămâne de văzut la echipa mare ce vom face. Sunt supărat că n-am reuşut să câştigăm”, a spus Hagi pentru sursa citată. 

Reprezentativa României a remizat, joi seară, pe stadionul Steaua, scor 0-0, cu selecţionata Islandei, într-un meci din penultima etapă a grupei J a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială. Înaintea ultimei etape, tricolorii sunt pe locul trei în grupă, la un punct diferenţă de locul doi, Macedonia de Nord. Ocupanta poziţiei a doua la finalul fazei grupelor va juca la baraj pentru CM.

Clasamentul grupei, înaintea ultimei etape: Germania – 24 de puncte, Macedonia de Nord - 15 puncte, România - 14 puncte, Armenia - 12 puncte, Islanda - 9 puncte, Liechtenstein - un punct. Germania este calificată la CM din Qatar.

Ultima etapă programează, la 14 noiembrie, partidele Liechtenstein – Romania, Armenia – Germania şi Macedonia de Nord – Islanda, toate de la ora 19.00.

 

Afla mai multe despre: ianis haginicolae stanciu 

viewscnt
Articole similare