CFR Cluj a fost învinsă de Universitatea Craiova, scor 1-2, sâmbătă seară, într-o partidă din prima etapă a play-off-ului din Superligă.
Golurile oltenilor au fost marcate de Ştefan Baiaram (min. 38) şi Alexandru Mitriţă (min. 51), în timp ce reuşita ardelenilor a fost semnată de Matei Ilie (min. 66).
În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova a urcat pe poziţia secundă în Superligă, cu 28 de puncte, în timp ce CFR Cluj coboară pe locul 4, cu 27 de puncte.
Cristi Balaj îl ”urechează” pe Ivaylo Petev
După meci, preşedintele celor de la CFR Cluj, Cristi Balaj, ”l-a tras de mânecă” pe antrenorul celor de la Universitatea Craiova, Ivaylo Petev, cel care a declarat că ”la fotbal, rezultatul final este întotdeauna cel corect”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fostul arbitru consideră că tehnicianul bulgar nu păstrează aceeaşi linie a declaraţiilor, atunci când pierde un joc şi atunci când reuşeşte să câştige unul.
”Când aud că rezultatul a fost meritat....Am auzit şi această opinie. Ok, o respectăm, în condiţiile în care au dat un gol mai mult decât noi.
(n.r. - Petev a spus că la fotbal întotdeauna rezultatul este cel corect) Nu e adevărat. Înseamnă că trăieşte într-o altă lume. L-am auzit în meciurile în care a pierdut şi s-a exprimat diferit. Omul nu e coerent.
Nu vreau să-l jignesc. Doamne Fereşte! Nu asta e intenţia mea, dar l-am auzit când a pierdut şi avea o altă exprimare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dacă spune că a meritat să câştige, înseamnă că privim diferit lucrurile. Eu le văd diferit”, a declarat Cristi Balaj, la Orange Sport.
Declaraţia lui Ivaylo Petev, după meciul cu CFR Cluj
”Vreau să-i felicit pe jucători şi pe fani. În prima repriză, am făcut multe greşeli individuale, CFR cred că a avut 8 cornere. Ok, au fost mai combinativi decât noi, dar am avut şi noi situaţii bune, per total a fost echilibrat. Suntem mulţumiţi cu cele 3 puncte pentru că nu e uşor să câştigi aici.
Am fost nervos din cauza greşelilor, a trebuit să schimb la pauză. Am meritat în multe meciuri să câştigăm, dar am plecat fără niciun punct. Am avut mai mult noroc azi. Rezultatul e corect mereu.
Vine pauza internaţională, apoi ne vom pregăti pentru următorul meci. Am schimbat multe lucruri, cel mai importanat e să jucăm ca o echipă, toţi în atac, toţi în apărare”, a declarat Petev.
Afla mai multe despre: cristi balaj, ivaylo petev, cfr cluj - universitatea craiova