You are here:

Cristi Tănase şi-a aflat sentinţa! Fostul fotbalist a fost condamnat după ce a fost prins drogat la volan

Cristi Tănase şi-a aflat sentinţa! Fostul fotbalist a fost condamnat după ce a fost prins drogat la volan

Diverse

Comentarii

Cristian Tănase (37 de ani) şi-a aflat pedeapsa în dosarul în care a fost acuzat de conducere sub influenţa unor substanţe interzise.

Cristi Tănase, condamnat pentru fapta săvârşită în 2023: 9 luni cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii

Cristi Tănase, fost jucător al echipei naţionale, a primit o condamnare de 9 luni de închisoare cu suspendare pentru că a condus sub influenţa alcoolului sau a unor substanţe interzise, fapt petrecut la finalul anului 2023.

Judecătoria Sectorului 3 a decis ca fostul fotbalist să fie supravegheat timp de doi ani de Serviciul de Probaţiune, perioadă în care va trebui să urmeze un program de reintegrare socială. În plus, Tănase este obligat să efectueze 60 de zile de muncă neremunerată în beneficiul comunităţii, activitate care va fi coordonată de autorităţile din Ilfov.

Ca măsură suplimentară, instanţa i-a suspendat dreptul de a conduce timp de un an, interdicţie ce va intra în vigoare odată cu rămânerea definitivă a hotărârii. De asemenea, va plăti 500 de lei cheltuieli judiciare.

Tănase are posibilitatea de a contesta sentinţa în termen de 10 zile.

Afla mai multe despre: cristi tănasecondamnatînchisoareconducere sub influenta 

viewscnt
Articole similare