Naţionala României joacă la Koln al doilea meci din grupa de la EURO 2024, contra Belgiei, iar aproximativ 30.000 de suporteri români vor fi pe RheinEnergieStadion. Cu un număr limitat de bilete, în jurul arenei au apărut mai mulţi indivizi care anunţau că vor tichete. Aceştia anunţau că sunt dispuşi să ofere de la 200 la 700 de euro.
Preţ uriaş pentru un bilet la Belgia - România, chiar la poarta stadionului din Koln
România întâlneşte Belgia, de la 22:00, la EURO 2024, în a doua etapă a grupelor, iar orice punct îi califică pe tricolorii lui Edi Iordănescu în optimile turneului final.
După ce cu Ucraina au asistat peste 40.000 de români, la Koln aproximativ 30.000 de suporteri tricolori sunt aşteptaţi. Cererea a fost mare şi la acest meci, iar autorităţile au fost în alertă. Combaterea bişniţarilor a fost şi de această dată pe agenda autorităţilor, iar reporterul Orange Sport a observat câteva aspecte interesante cu scurt timp înainte de startul meciului.
Mai multe persoane au fost observate în jurul RheinEnergieStadion. Cumpărători de bilete la prima impresie, aceşti indivizi masivi, care flutură foi în mână, susţin că sunt dispuşi să ofere 200, 500 chiar şi 700 de euro pentru un bilet la Belgia - România, în grupa de la EURO 2024.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Din informaţiile obţinute de reporterul Orange Sport, printre cumpărători s-ar număra şi poliţişti care îi combat pe bişniţari.
Dacă UEFA a pus la vânzare bilete cu preţuri începând de la 30 de euro la 400 de euro, acum pe diferite platforme preţul acestora s-a dublat, chiar triplat.
O mare de suporteri tricolori, către stadionul din Koln
Numeroşi suporteri tricolori se îndreaptă către stadionul din Koln, unde de la ora 22.00 echipa naţională va înfrunta Belgia, în etapa a doua a grupelor Campionatului European de fotbal.
“Zidul galben curge pe stadion! ROMÂNIA E AICI şi toată lumea e cu ochii pe ea! Venim să luptăm împreună şi să ducem România mai departe!” se arată pe pagina de Facebook a echipei naţionale, pe care s-au postat şi câteva fotografii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Suporterii pot urmări toate meciurile turneului final EURO 2024, în direct, în Parcul Titan, pe Insula Euro!
În fiecare seară, un DJ va întreţine atmosfera pe insulă. Pe 22 iunie, de la ora 21:00, va concerta Antonia, iar pe 26 iunie, la ora 21:00, Ruby.
Evenimentul este susţinut de Betano şi Hidroelectrica.
- Citește și
- Ianis Hagi?" Un fan scoţian a venit cu tricoul României la meciul cu Belgia şi a făcut senzaţie la interviu: "Am venit să vă susţinem"
- VIDEO Maria Iordănescu, copleşită de emoţii înainte de Belgia - România: ”Ne calificăm! Suntem mândri de Edi”
- Probleme într-un mare oraş al Belgiei. Un loc de adunare al suporterilor pentru EURO 2024, evacuat din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă
- "Scântei" în naţională! Tatăl titularului l-a atacat pe selecţioner înainte România - Belgia: "Nu cred că e un antrenor bun. Îl învârte pe toate poziţiile"
- "Fii atent la ce spune un om bătrân". Dumitru Dragomir uimeşte înainte de România - Belgia. Dă peste cap toate aşteptările
- David Popovici, discurs elegant după dublul triumf de la Belgrad: "Am rivali, inclusiv în Europa". Ce le-a transmis "tricolorilor" de la EURO 2024
- ”Ce mai e milionul azi, mă, frate?” Salariul pe care Răzvan Burleanu ar trebui să i-l dea lui Edi Iordănescu: "Cum să nu poată?"
- Pierdere importantă pentru Rapid! Neil Lennon nu se va putea baza pe fotbalist timp de două luni
- UEFA a anunţat golul primei etape de la EURO 2024. Pe ce loc s-a clasat reuşita lui Stanciu din meciul România - Ucraina
- Dorin Goian a spus marcatorul României din meciul cu Belgia: "Am mare încredere în el". Indicaţie preţioasă pentru Edi Iordănescu
- Marius Niculae are aşteptări mari de la tricolori înainte de meciul României: ”Belgia poate pleca acasă”
- ”Parcă sunt prea cuminţi”. Săpunaru, sfaturi pentru colegii de la Rapid: ”Eu eram mai rău” | EXCLUSIV
- VIDEO | Fanii au cântat imnul pe străzile din Koln! Imagini impresionante cu românii înainte de meciul cu Belgia
- Un fost jucător din Liga 1 şi-a înfiinţat un club de fotbal în străinătate şi l-a numit FC Vaslui: "Are echipa lui, e un tip excelent" | EXCLUSIV
- Cei şase ”tricolori” evidenţiaţi de Christoph Daum înainte de Belgia - România
Afla mai multe despre: bilete romania belgia, bilete romania euro 2024, pret bilet romania euro 2024, romania belgia, romania euro 2024