Sâmbătă, 9 martie, de la ora 20:00, pe Arena Naţională, are loc derby-ul dintre Rapid şi FCSB, în ultima etapă a sezonului regulat din Superligă.
Un duel foarte interesant, între primele două echipe din ierarhia Superligii. O partidă care poate schimba radical datele problemei la intrarea în play-off.
Sunt trei variante, ca-n oricare alt duel, dar cu şanse diferite la titlu pentru Rapid, în play-off.
- La egalitate: FCSB intră cu 33 de puncte (rotunjire), Rapid intră cu 27 de puncte (rotunjire). Diferenţă de 6 puncte.
- Victorie Rapid: FCSB intră cu 32 de puncte, Rapid intră cu 28 de puncte (rotunjire). Diferenţă de 4 puncte (dar la egalitate are avantaj FCSB).
- Victorie FCSB: FCSB intră cu 34 de puncte (rotunjire), Rapid intră cu 26 de puncte. Diferenţă de 8 puncte (dar la egalitate are avantaj Rapid).
Aşadar, se pune întrebarea cum ar trebui Rapidul să pregătească acest duel. Dacă se merită să rişte totul pentru a intra cu o diferenţă de 4 puncte (4,5 în condiţiile rotunjirii) sau să intre precaută, deoarece la 6 puncte lupta ar rămâne deschisă?
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În acelaşi timp, dacă va alerga cu disperare după victorie, FCSB-ul ar putea-o surprinde, iar diferenţa la intrarea în play-off ar putea fi de 8 puncte.
Prezenţi în studioul Orange Sport, Basarab Panduru şi Bogdan Cosmescu sunt de părere că Rapidul nu trebuie să rişte, deoarece FCSB abia aşteaptă să-şi pună în practică cea mai eficientă armă: contraatacul.
- Basarab Panduru: ”Eu cred că ar trebui să bagi materiale”.
- Bogdan Cosmescu: ”Eu cred că greşiţi. Ştii de ce? Pentru că nu cred că trebuie să rişti. FCSB-ul abia aşteaptă treaba asta. FCSB-ul nu ştie să se apere”.
- Basarab Panduru: ”Nu înseamnă să rişti să stai sus, să te urci peste ei. Să faci o tactică prin care să câştigi meciul. Tu ai dreptate. FCSB-ul asta aşteaptă, tu să vii cu fundaşii la centrul terenului”.
- Bogdan Cosmescu: ”Să te arunci tu peste ei. Te-au omorât!”.
- Basarab Panduru: ”Dar tu trebuie să faci o tactică pentru a câştiga meciul, nu să faci egal”.
- Bogdan Cosmescu: ”Eu nu cred că FCSB ştie să se apere, să joace la egal. Au primit puţine goluri pentru că n-au avut ăia mingea”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rapid-fcsb, bogdan cosmescu, basarab panduru