You are here:

Cum l-au numit ucrainenii pe Edi Iordănescu după România - Ucraina 3-0, la EURO 2024

Cum l-au numit ucrainenii pe Edi Iordănescu după România - Ucraina 3-0, la EURO 2024

Echipa națională

Comentarii

Edi Iordănescu (45 de ani), selecţionerul naţionalei României, a fost personaj principal în presa din Ucraina după ce România a învins fără drept de apel naţionala ţării vecine, 3-0 în primul meci din grupa E de la Campionatul European.

Ucrainenii l-au numit pe Edi Iordănescu "geniu malefic" şi au remarcat faptul că juniorul începe să-i calce pe urme tatălui Anghel Iordănescu, care a condus naţionala României spre performanţe importante în anii 90.

"Geniul malefic". Edi Iordănescu, personaj principal în presa din Ucraina, după 3-0 la EURO 2024

Ucrainenii i-au făcut portretul lui Edi Iordănescu, cel care a reuşit să creeze un grup la echipa naţională şi să aducă România la primul turneu final după o pauză de opt ani.

"Geniul malefic", au titrat ucrainenii, care au continuat: "În 1993, Iordănescu Sr. a preluat naţionala României, în cea mai bună perioadă din istorie. Sfert finalişti la CM 1994, plus optimi în 1998. Anghel a fost recunoscut drept cel mai de succes antrenor român din secolul 20. Iar fiul său, Edward, pare să devină cel mai bun din secolul 21.

A fost un fotbalist mediocru, nimic notabil. Celebrul său tată l-a trezit la timp şi l-a sfătuit să se concentreze pe cariera de antrenor.

Se spune că are o reputaţie a unui tehnician care pregăteşte foarte bine partidele, studiază toate caracteristicile adversarilor. Putem confirma asta din propria experienţă", a scris site-ul football24.ua.

România a învins cu 3-0 pe Ucraina în meciul de debut la Campionatul European, goluri Stanciu, Răzvan Marin şi Drăguş.

Afla mai multe despre: edi iordanescuucrainaromaniaeuro 2024portretpresa 

viewscnt
Articole similare