You are here:

Cum s-a prezentat Rodri, noul favorit la câştigarea Balonului de Aur, la ceremonia găzduită în Théâtre du Châtelet din Paris

Cum s-a prezentat Rodri, noul favorit la câştigarea Balonului de Aur, la ceremonia găzduită în Théâtre du Châtelet din Paris
Comentarii

Anunţat drept unul dintre favoriţi la câştigarea Balonului de Aur, spaniolul Rodri a ajuns pe covorul roşu de la Paris în cârje, alături de iubita sa.

Grav accidentat la genunchi la partida cu Arsenal din Premier League, mijlocaşul lui Manchester City şi al Spaniei riscă să nu mai joace până la sfârşitul sezonului.

Rodri: "Am avut doi ani extraordinari"

"Sunt fericit să fiu aici, chiar dacă trebuie să urmez recomandările medicilor, motiv pentru care sunt în cârje. Am avut doi ani extraordinari, câştigând Liga Campionilor şi Campionatul European", a spus Rodri.

Pe de altă parte, printre jucătorii care vor termina în top 10 se află şi norvegianul Erling Haaland, dar acesta a decis să lipsească de la ceremonie. El se află în prezent la Malmö (Suedia), unde asistă la meciul cu Göteborg, decisiv pentru titlu.

Vinicius Jr, favoritul la câştigarea trofeului acordat pentru cel mai bun fotbalist individual al anului 2024, a primit o veste cu adevărat surprinzătoare în seara ceremoniei Balonului de Aur.

Superstarul brazilian al celor de la Real Madrid a aflat că nu va cuceri Balonul de Aur în acest an. Acest fapt l-a făcut pe brazilian să nu se prezinte la ceremonia de la Paris.

Afla mai multe despre: viniciusrodribalonul de aurparisballon dor 

viewscnt
Articole similare