Campioana CSM Bucureşti, vicecampioana Rapid Bucureşti şi Gloria Bistriţa şi-au aflat, joi, adversarele din cele două grupe ale Ligii Campionilor, sezonul 2024-2025, la tragerea la sorţi de la Viena.
Componenţa celor două grupe este:
A – Metz Handball, FTC Budapesta, CSM Bucureşti, Krim Ljubljana, Storhamar, Nykobing, Podravka, Gloria Bistriţa:
B – Team Esbjerg, Vipers, HB Ludwigsburg (fosta SG BBM Bietigheim), Buducnost, Gyor, Brest, Rapid Bucureşti,
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
CSM Bucureşti, care a atins faza sferturilor în stagiunea precedentă, a făcut parte din urna 1 valorică. Vicecampioana Rapid Bucureşti, care nu a trecut de grupe în sezonul trecut, a fost în urna a 3-a valorică, iar Gloria Bistriţa în cea de-a 4-a, ultima. Gloria a primit wild-card pentru Liga Campionilor, după ce a jucat în 2024 finala European League.
Meciurile din cele două grupe de câte opt echipe se vor juca între 7-8 septembrie - 22-23 februarie 2025. Primele două clasate se vor califica direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 vor juca play-off eliminatoriu pentru celelalte locuri disponibile.
Deţinătoarea trofeului este Gyor ETO.
Cu ocazia tragerii la sorţi a fost anunţată şi echipa ideală a sezonului 2023-2024 din Liga Campionilor, însă fără reprezentare din România: cea mai bună extremă stânga - Chloé Valentini (Metz Handball); inter stânga - Henny Reistad – (Team Esbjerg); centru - Stine Oftedal (Gyor); inter dreapta - Anna Vyakhireva – (Vipers Kristiansand), extremă dreapta - Viktoria Györi-Lukacs (Gyor); pivot - Sarah Bouktit (Metz); portar – Sandra Toft – (Gyor); apărătoare - Line Haugsted – (Gyor).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Forul european a nominalizat 110 jucători pentru titlul ”Player of the Year” în ediţia 2024 a EHF Excellence Awards, la feminin şi masculin. Jucătoarele nominalizate de la echipe din România au fost: Laura Glauser (CSM Bucureşti) şi Renata De Arruda (Gloria Bistriţa) – cel mai bun portar; Cristina Neagu (CSM Bucureşti) – inter stânga; Trine Østergaard (CSM Bucureşti) – extremă dreapta;
Tot joi va avea loc şi tragerea la sorţi a grupelor din competiţia masculină, unde România este reprezentată, de asemenea cu wild-card, de campioana Dinamo Bucureşti.
Afla mai multe despre: csm bucureşti, rapid, gloria bistriţa