Dan Alexa şi-a dat demisia de la FC Botoşani după înfrângerea din Cupă, scor 1-2, cu Alexandria, echipă din Liga 2.
Dan Alexa a explicat de ce a plecat de la Botoşani: „De asta nu puteam să merg mai departe!”
La finalul meciului, tehnicianul şi-a anunţat demisia şi a comentat ulterior motivele din spatele acestei decizii. Alexa a explicat că deşi a încercat să facă tot ce-i stă în putere, pur şi simplu nu a reuşit să redreseze echipa, acesta fiind şi motivul pentru care a hotărât să renunţe.
„Este adevărat, am plecat de la FC Botoşani. Am anunţat şi jucătorii şi staff-ul şi cred că este o decizie normală. Nu puteam să merg mai departe. Efectiv am făcut ceea ce a depins de mine să pun echipa pe picioare, dar nu am putut.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Este mai bine pentru echipă şi pentru toată lumea ca eu să plec. L-am anunţat şi pe domnul Iftime. Este un capitol din viaţa şi din cariera mea care nu a fost aşa cum mi-am dorit. Dar viaţa merge înainte”, a spus Dan Alexa, potrivit Fanatik.
FC Botoşani trece printr-o perioadă foarte complicată şi în campionat, acolo unde ocupă ultimul loc. Formaţia moldoveană are doar 6 puncte adunate după 14 etape desfăşurate din acest sezon.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dan alexa, fc botosani, demisie