CFR Cluj revine în campionat după eliminarea din Europa League, dar în Gruia se vorbeşte doar despre Sevilla. Campioana joacă luni cu Astra, în direct pe Telekom Sport 1, de la ora 20:30.
"Nu are cum să se şteargă nimic din tot ce s-a întâmplat la Sevilla. Nu au trecut destule zile ca să fim toţi bine, din acest motiv cred că meciul cu Astra va fi cel mai greu din acest play-off. În afară că e primul meci, care oricum se spune că e cel mai greu, dar e şi ultimul pe care îl jucăm după un meci de cupe europene.
Iar după meciurile de cupe europene, niciodată nu am avut un rezultat favorabil . Şi mai ales că, în cupele europene, echipa a dat aproape tot. Nici nu ştiu dacă şi-au revenit toţi din punct de vedere mental şi fizic. Şi asta va fi o problemă să aleg cei mai buni jucători pentr meciul de mâine
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tot stadionul ne-a aplaudat acolo după meci, iar pe jucătorii lor i-au huiduit. Echipa a fost aplaudată şi în România efectele au fost mult prea mici la ce am făcut noi în cupele europene. Cred că şi cei de la clubul nostru nu au reuşit nimic, dintre conducători, să transmită ce a reuşit echipa. Mă bat singur cam de mult timp să explic, m-am săturat să fiu singur şi să spun.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dan Petrescu avertizează. Antrenorul CFR-ului trage un semnal de alarmă
Echipa a terminat o campanie incredibilă. Să joci cu Lazio, care e pe primul loc... Mai are rost să o iau de la început? Toate echipele sunt pe primul loc, pe locul 2 sau 3 în campionatele lor. Deci a fost un an fantastic. Cum era cu Generaţia de Aur, despre care am spus că nu va mai fi egalată, eu zic că nici performanţa asta nu va mai fi egalată. Doar cu condiţia să vină nişte chinezi pe la noi sau nişte ruşi, să bage bani în fotbal şi să dea vreo 100 de milioane buget. Cu 10 milioane buget, ce am făcut noi nu o să mai facă nimeni" , a spus Dan Petrescu.
- Citește și
- Transfer de titlu la FCSB. Becali se bate cu un club uriaş din Europa pentru un star de 21 de ani. Oferta făcută de roş-albaştri
- NEWS ALERT | Final de telenovelă! A semnat pe doi ani cu Rangers! Fanii scoţienilor sunt în EXTAZ: ”Cel mai bun transfer!”
- „Au lot, au arbitraje, au bani... au de toate”. O rivală a CFR-ului la titlu a fost luată la bani mărunţi de Petrescu | VIDEO
- "Real Madrid plăteşte pentru că l-a pierdut pe Cristiano!" Cifrele care demonstreaza eroarea MONUMENTALĂ a oficialilor madrileni
Afla mai multe despre: dan petrescu, cfr cluj