Dănuţ Lupu nu a ezitat şi a criticat selecţia făcută de Edi Iordănescu pentru Campionatul European din Germania.
Dănuţ Lupu are mari semne de întrebare în privinţa lotului pentru EURO 2024
Fostul mare internaţional este de părere că selecţionerul are o gândire clară în ceea ce priveşte lotul pentru EURO. Lupu susţine, de asemenea, că România nu poate reuşi decât prin forţa colectivă, motiv pentru care toţi fotbaliştii tehnici, dar care nu fac faza de apărare nu pot fi luaţi în calcul de Edi Iordănescu.
„Datorită forţei grupului ne-am calificat la Campionatul European, nicidecum datorită calităţilor individuale ale jucătorilor. Edi Iordănescu a reuşit să îi mobilizeze, să formeze o echipă unită.
Am făcut două jocuri extrem de slabe, din toate punctele de vedere. Pun asta şi pe seama perioadei de încărcare fizică. Bine că am reuşit să nu primim gol. În această perioadă, noi, românii, suntem obişnuiţi să mergem în vacanţe în detrimentul unor turnee finale, să nu uităm asta.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ştiu că mulţi şi l-au dorit pe Alex Mitriţă la echipa naţională, Iordănescu a discutat în trei rânduri cu acesta, transmiţându-i ce aşteptări are de la el. Dacă nu faci faza de apărare, nu joci, nu vii.
Messi, dacă era român, nu ar fi fost chemat de Edi Iordănescu la Campionatul European. Eu am încredere în Denis Alibec, simt că va marca”, a spus Dănuţ Lupu, potrivit sportpesurse.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: danut lupu, edi iordanescu, echipa nationala, euro