Joyskim Dawa (28 de ani) este unul dintre cei mai importanţi jucători de la FCSB, dar îşi doreşte să evolueze într-un campionat din vestul Europei.
Dawa a vorbit despre posibila sa plecare de la FCSB
FCSB a scos o remiză cu Rapid, scor 0-0, în ciuda faptului că a jucat aproximativ o oră în inferioritate numerică, după ce Joyskim Dawa a fost eliminat.
Fundaşul central a vorbit despre situaţia sa de la campioana României şi a mărturisit că ia în calcul o plecare de la echipă într-un campionat mai puternic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acesta a dezvăluit inclusiv că a avut oferte din fotbalul englez pentru a pleca de la FCSB, dar şi-ar dori să ajungă în Ligue 1. Dawa are 28 de ani.
”Sunt sub contract până în 2027. Am fost dorit de mai multe cluburi din Anglia, nu există nimic concret în acest moment, dar au existat discuţii serioase cu impresarul meu.
E clar că îmbătrânesc şi va trebui să urc un nivel, într-un campionat mai important, dacă va fi posibil, cu o vizibilitate mai mare, pentru a-mi îndeplini obiectivele personale.
Plecarea din Franţa pentru a semna un contract profesionist în străinătate a fost una dintre cele mai mari decizii ale carierei mele.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Faptul că am ieşit din zona de confort m-a învăţat multe şi mi-a oferit multe, atât ca om, cât şi ca fotbalist. E clar că o revenire în Franţa, în Ligue 1, ar fi o poveste frumoasă pentru mine”, a declarat Dawa, potrivit topmercato.com.
Joyskim Dawa a venit la FCSB în 2022 şi a disputat 130 de meciuri în toate competiţiile pentru campioana României. Este cotat acum la două milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
- Citește și
- ”E vorba despre bani”. Unica şansă ca Ianis Hagi să mai rămână la Rangers: ”A fost un dezastru”
- Marius Şumudică a anunţat o noutate la Rapid pentru etapa viitoare: ”Va juca la Hermannstadt”
- Fostul patron din Superliga aruncă bomba: Marius Şumudică ar putea pleca de la Rapid! Atac cu talpa la Dan Şucu: ”Prea multă minciună” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: fcsb, joyskim dawa, superliga