You are here:

"De ce a trebuit Dinamo să-i piardă pe Borcea, Badea şi toţi ceilalţi?". Marian Iancu a avut dreptate când a spus că FCSB câştigă clar derby-ul: "Dinamo a vrut, dar n-a putut"

"De ce a trebuit Dinamo să-i piardă pe Borcea, Badea şi toţi ceilalţi?". Marian Iancu a avut dreptate când a spus că FCSB câştigă clar derby-ul: "Dinamo a vrut, dar n-a putut"

Dinamo București

Comentarii

FCSB s-a impus cu 2-0 în derby-ul cu Dinamo şi a ajuns la cinci victorii consecutive în toate competiţiile.

"Prea multe milioane în lojele dinamoviste de pe Arena Naţională şi prea puţine în teren. Multă suferinţă la vedere şi prea puţină implicare financiară. Am avut dreptate. Dinamo a vrut, dar doar FCSB a putut. În timp ce în teren intrau şi jucau banii domnului Becali, în tribunele VIP zăceau suficienţi milionarii dinamovişti, spectatori donatori de câţiva firfirei plătiţi pentru biletele de intrare la meci!

O echipa de adunătura, fie ea chiar deştept croită, nu poate înfrânge regula capitalistă a valorii dată de investiţiile mari făcute constant de orgoliosul domn Becali în jucatori de certă şi matură calitate. Diferenţa a fost vizibilă şi acceptată de toată lumea. S-au născut regrete şi dezamăgiri din culpa celor care puteau, dar nu s-au implicat niciodată financiar!

Multe glorii dinamoviste şi oameni potenţi financiar ataşaţi de clubul fostei Miliţii comuniste si-au etalat în tribune ataşamentul faţă de clubul mult iubit. Dar ce folos dacă echipa din Ştefan cel Mare merge singură de atâta amar de timp. În rest, aceiaşi suporteri numeroşi şi inimoşi din Peluza Cătălin Hîldan care, idealişti fiind, duc singuri mai departe povestea câinilor!

Echipele mari sunt construite cu bani mulţi. Minunile în fotbal sunt putine şi se consuma repede! Nu au puterea şi consistenţa necesară de a domina un campionat întreg. Atunci când se întâmpla sunt doar excepţiile care confirma regula. Întotdeauna valoarea şi experienţa separă apele, iar aceste calităţi costă bani ! Emoţia se transformă in fericire pură şi durabilă doar pentru suporterii acelor echipe în care s-a investit serios şi consistent.

Evident că Dinamo nu este una dintre ele! Păcat! Amintirile vremurilor bune din Ştefan cel Mare rămân rezerve de inspiraţie şi nostalgie la îndemâna fanilor dinamovişti. Pentru toate acestea va întreb retoric de ce a trebuit ca Dinamo sa-i piardă pe Borcea, Badea  şi pe toţi ceilalţi ? De ce Rapid l-a pierdut pe Copos ? Mai sunt şi altele pe care nu le mai amintesc. În rest, pentru suporterii FCSB victoriile au devenit regula, iar înfrângerile excepţia! Cel puţin în ultimul timp" , a spus Marian Iancu la Orange Sport.

Dinamo - FCSB 0-2

FCSB a învins-o, duminică seara, în deplasare, scor 2-0, pe Dinamo Bucureşti, în etapa a 13-a din Superligă.

Pe Arena Naţională, în faţa a 40.000 de spectatori, dinamoviştii au cerut penalty în minutul 23, după un duel între Raul Opruţ şi David Miculescu, dar arbitrul Marian Barbu nu a acordat nimic. După doar trei minute, FCSB a deschis scorul. Alexandru Băluţă a centrat, Golubovic a respins, Olaru a retrimis cu capul în centrul careului, de unde Bîrligea a reluat spectaculos şi a marcat.

Partea secundă a fost lipsită de faze de poartă, iar golul a venit abia în minutul 90+3, când a înscris Alexandru Musi. Jucătorii lui Charalambous s-au impus cu 2-0 şi, în clasament, FCSB a ajuns pe locul 5, cu 19 puncte, în timp ce Dinamo se află pe 7, cu 18 puncte.

Afla mai multe despre: dinamomarian iancu 

viewscnt
Articole similare