Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LFP) nu va sancţiona Olympique de Marseille pentru incidentele de la Lyon, deoarece "au avut loc pe drumul public", a anunţat forul miercuri seară.
"După ce a examinat faptele şi a audiat cele două cluburi", comisia, sesizată de preşedintele LFP, Vincent Labrune, "a constatat că incidentele care au avut loc pe drumul public nu sunt de natură să atragă răspunderea clubului organizator", se arată în comunicat.
"Ca urmare, Comisia nu va lua nicio măsură disciplinară în legătură cu aceste incidente", a adăugat Liga.
Meciul, care nu s-a putut disputa după ce antrenorul lui Lyon, Fabio Grosso, a fost rănit la cap în urma spargerii unui geam al autocarului, a fost amânat până la 6 decembrie, dar locul de desfăşurare a partidei, care a fost subiectul unor tensiuni între cele două cluburi, nu a fost încă stabilit.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Comisia de Disciplină a deschis, de asemenea, o anchetă privind scandările şi gesturile rasiste făcute de fanii lui Lyon în parcarea vizitatorilor stadionului. O decizie este aşteptată pe 22 noiembrie.
- Citește și
- Basarab Panduru i-a propus lui Gigi Becali o soluţie inedită pentru ofensiva FCSB-ului. ”Nu este mai normal aşa?” | EXCLUSIV
- Debut cu dreptul pentru Alba Blaj în Liga Campionilor la Volei Feminin! Româncele s-au impus contra polonezelor de la LKS Lodz
- Pierderea uriaşă pentru Bayern! S-a accidentat şi ar putea reveni abia în 2024. ”Nu sunt veşti bune”
- Decizie neaşteptată: Ionuţ Luţu, unicul acţionar al Becali Hotels SRL!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: olympique marseille, lyon, grosso