UEFA a anunţat că a modificat regulamentul clasamentului golgheterilor pentru EURO 2024.
Iniţial, după modelul EURO 2021, cei mai buni marcatori erau departajaţi după două criterii în caz de egalitate: prin numărul de pase decisive, iar apoi, în caz de egalitate din nou, prin timpul de joc. Cel care prezenta cea mai bună medie de goluri/minute de joc pleca cu trofeul.
Însă, în acest weekend, UEFA a anunţat în cele din urmă că trofeul "Gheata de aur" de la EURO 2024 va putea fi împărţit între mai mulţi învingători.
Aceştia sunt, în acest moment, în număr de şase la egalitate: Harry Kane (Anglia), Dani Olmo (Spania), Georges Mikautadze (Georgia), Jamal Musiala (Germania), Cody Gakpo (Olanda) şi Ivan Schranz (Slovacia) cu câte trei goluri fiecare. Pentru finală, doar Kane şi Olmo rămân în cursă. Dacă unul din cei doi va înscrie, el va putea intra singur în posesia trofeului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dar Kane şi Olmo nu sunt singurii care speră să obţină trofeul. Fabian Ruiz şi Jude Bellingham au câte două goluri înscrise la EURO 2024 şi îi pot depăşi în cazul unei duble duminică seară.
Spania şi Anglia se vor înfrunta în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, duminică, pe Olympiastadion din Berlin, de la ora 22:00.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: euro 2024