Florin Costea a fost la un moment dat unul dintre cele mai mari talente din fotbalul românesc al ultimilor ani.
Din păcate, cariera sa a cunoscut o pantă descedentă, în ciuda faptului că, se spune, Adrian Mititelu a refuzat o ofertă de 7 milioane de euro pentru el de la Olympique Lyon.
Ajuns la 34 de ani, Florin Costea a ajuns la o echipă nou promovată în liga a treia. El s-a prezentat la reunirea lotului formaţiei Viitorul Dăeştiu, după ce în ultimii ani a jucat pentru Sirineasa, Atletic Bradu sau FC Zakho (Irak).
Accidentat grav în martie 2010
Florin Costea s-a accidentat grav în martie 2010 la Turnu Severin, într-un meci al echipei sale Universitatea Craiova. În minutul 40, Florin Costea a rămas singur cu portarul ieşenilor, Cristi Brăneţ, a încercat s îl depăşească pe acesta, dar s-a prăbuşit pe gazon după contactul produs între cei doi. Arbitrul Deaconu a lăsat jocul să continue, însă l-a întrerupt după numai un minut, sesizînd că atacantul oltean a rămas întins pe teren.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A aflat ulterior că a suferit o ruptură de ligamente care l-a scos din circuit mai bine de 9 luni de zile. Ba chiar, afecţiunea a fost atât de dură încât i-a fost afectat li meniscul. "Accidentare mai urîtă decît cea a lui Florin cu greu se poate imagina!" mărturisea la acea vreme, Emil Săndoi, fost antrenor al Craiovei şi selecţioner la U21.
Olympique Lyon şi FC Koln s-au bătut pe el
Înainte de accidentare, Costea a fost la un pas de un transfer important. Lyon şi Koln au făcut oferte pentru starul Craiovei de la acea vreme, dar Adrian Mititelu a rezistat tentaţiei de a-l vinde.
Înainte de accidentare, Florin debutase în echipa naţională a României şi era considerat unul dintre viitorii titulari ai primei reprezentative.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
După accidentarea gravă, Florin Costea a mai jucat în Liga 1 la CFR Cluj şi FCSB, apoi şi-a încercat norocul în străinătate la echipe ca Arsenal Tula sau Zakho. Niciodată însă la nivelul aşteptat de la el.
Afla mai multe despre: florin costea,