You are here:

Presat de rezultatele slabe ale lui FC Voluntari, Mihai Iosif a vorbit despre relaţia cu Gigi Neţoiu şi şansele la promovare: ”Foarte greu”

Presat de rezultatele slabe ale lui FC Voluntari, Mihai Iosif a vorbit despre relaţia cu Gigi Neţoiu şi şansele la promovare: ”Foarte greu”

Superliga

Comentarii

Steaua Bucureşti a reuşit să obţină o victorie importantă în play-off-ul Ligii 1, 3-2 cu FC Voluntari, iar ilfovenii sunt departe de obiectivul stabiit la începutul sezonului: promovarea în Superliga.

Partida a început cu avantajul echipei gazdă, Ilfovenii deschizând scorul în minutul 45+1 prin Doru Popadiuc, chiar înainte de pauză. Cu toate acestea, "militarii" au revenit mult mai motivaţi după discursul lui Daniel Opriţa de la pauză.

În minutul 68, Nacho Heras a restabilit egalitatea, iar la patru minute distanţă, golgheterul Stelei, Bogdan Chipirliu, a adus echipa în avantaj, cu un şut precis în minutul 72. Măgeruşan a reuşit să mărească avantajul Stelei pe final de meci, finalizând un contraatac rapid, însă Voluntari nu a renunţat.

Igor Armaş a înscris un gol superb în prelungiri, cu o lovitură de cap de excepţie, dar nu a fost suficient pentru a evita înfrângerea.

Astfel, Steaua a încheiat meciul cu o victorie cu 3-2, obţinând prima sa victorie din play-off, în timp ce Voluntari, cu două înfrângeri din trei meciuri în această fază, rămâne pe locul şase cu 34 de puncte, fiind la patru puncte de locurile de baraj şi la şase puncte de promovarea 

După meci, Mihai Iosif a recunoscut că FC Voluntari are şanse minime de a obţine promovarea directă, însă a dezvăluit că relaţia sa cu Gigi Neţoiu şi Florentin Pandele este una excelentă, astfel că nu se pune problema plecării sale de la gruparea ilfoveană.

”Un meci pe care îl puteam câştiga, dar din păcate l-am pierdut. Una este să joci fără presiune, într-o după-amiază frumoasă, şi una este să vii la un meci de totul sau numic, cum suntem noi.

Am avut ocazie clară de 2-0, după care nişte greşeli de poziţionare. Am luat primul gol foarte uşor, al doilea a fost o neatenţie, iar al treilea pe contraatac. Este o presiune care vine de la noi pentru noi, pentru dorinţa noastră. Nu pune cineva presiune pe noi.

Primăria e lângă noi, domnul Neţoiu este 100% lângă noi. Una este să joci pentru ceva, alta este să joci pentru nimic. Ne gândim să jucăm fiecare meci la victorie. Eu şi jucătorii luptăm până la ultima şansă. Ăsta este fotbalul.

Este foarte greu (n.r. pentru FC Voluntari să ajungă pe loc de promovare directă), suntem la o distanţă destul de mare, dar nu este imposibil.

(n.r. Ce ar însemna pentru Voluntari să nu prindă un loc de baraj?) Nu ştiu, eu cred în continuare. Sunt un luptător şi merg până la capăt”, a spus Mihai Iosif, după Steaua - Voluntari 3-2.

Afla mai multe despre: superligasteauavoluntari 

viewscnt
Articole similare