Dinamo a dispus sâmbătă seara, în deplasare, scor 4-2, de gruparea Universitatea Cluj, în etapa a patra a play-off-ului Superligii.
Blănuţă l-a pus la încercare pe Golubovic în minutul 12, pentru ca peste numai două minute Macalou să-i aducă pe clujeni în avantaj, cu un şut din careu.
Oaspeţii au egalat în minutul 25, prin Perica. Acelaşi jucător a înscris cu o lovitură de cap în minutul 32 şi alb-roşii treceau la conducere. Egalarea a venit în minutul 44, de la golul lui Blănuţă, însă în minutul 45+2 Selmani a şutat superb şi a înscris un gol frumos, iar Dinamo a intrat cu avantaj minim la cabine.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Bucureştenii s-au desprins în minutul 58, când Simion a trimis în propria poartă, iar Universitatea Cluj – Dinamo s-a terminat 2-4. Este prima victorie în play-off pentru elevii lui Kopic, care au ajuns la 29 de puncte şi au trecut, în clasament, peste U Cluj, fiind acum pe locul 4 în play-off. Cu acelaşi număr de puncte, 29, U Cluj este a cincea în ierarhie.
Cristi Pulhac, fostul căpitan al celor de la Dinamo, a tras o serie de concluzii despre cele două echipe la capătul partidei de pe Cluj Arena.
Cristi Pulhac: "U Cluj nu cred că şi-a propus mai mult"
"Dinamo nu a arătat după primele etape că îşi doreşte ceva mai mult. Când am văzut linia de fund m-am gândit că nici seara asta nu mă bucur, dar uite că egalează dintr-o fază care nu arată nimic, şutul lui Gnahore.
Celor de la U Cluj le-a lipsit mult Nistor. Mi s-a părut că de la vestiare n-au venit cu altceva în plus. Golul lui Selmani a fost superb, au intrat în avantaj la pauză.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu mi s-a părut U Cluj o echipă care să facă mai mult în play-off. Ne uităm la meciuri, poţi să baţi un meci, dar nu foarte multe meciuri jucând aşa. CFR-ul a avut foarte multe ocazii.
Mă gândesc la felul în care au arătat în meci. U Cluj nu cred că şi-a propus mai mult, nu credeam că va bate Dinamo în seara asta.", a declarat Cristi Pulhac, la Prima Sport.
- Citește și
- David Popovici, după ce nu a concurat în finala la 100 m la Otopeni: “A fost o decizie grea, dar necesară”
- VIDEO | Mijlocaşul Rapidului, descoperit de un antrenor "cu nume" din fotbalul mondial: "El i-a dat numele meu directorului sportiv de la Lille"
- VIDEO | Dinamo, în căutarea primului succes în play-off. "Câinii roşii" traversează o perioadă dificilă: "Trebuie să fim competitivi"
- A decis soarta jocului, dar a fost la un pas de a fi schimbat la pauză. Alibec surprinde după victoria cu Sepsi: "Trebuia să fie 7-1"
- Decizia luată de Dorinel Munteanu, după ce Sepsi a uitat să câştige şi a ajuns pe loc retrogradabil
- Hagi şi-a recăpătat zâmbetul după prima victorie a Farului, în play-out. Reacţia "Regelui": "Niciodată nu am câştigat aşa de clar"
- Tudorie, al doilea gol în două etape pentru Wuhan Three Towns. Fostul atacant al Petrolului a evoluat doar 17 minute
Afla mai multe despre: dinamo, u cluj, superliga, cristi pulhac