Echipa engleză Bournemouth l-a concediat luni pe antrenorul Gary O’Neil, tehnicianul care a salvat formaţia de la retrogradare, dar care a încheiat sezonul cu patru înfrângeri consecutive.
Bournemouth l-a demis pe antrenorul Gary O’Neil
„Îi voi fi mereu recunoscător lui Gary pentru ceea ce a realizat sezonul trecut. Decizia a fost dificilă, dar a fost luată în considerare după ce am analizat cu atenţie cum trebuie să ne poziţionăm în cel mai bun mod posibil pentru sezonul care urmează”, a declarat Bill Foley, proprietarul echipei Bournemouth.
„Gary va continua să aibă o carieră lungă ca antrenor principal sau manager, dar credem că în acest stadiu o schimbare este în interesul acestui club de fotbal. Vreau să-i mulţumesc lui Gary şi să-i urez numai bine pentru viitor”, a încheiat Foley.
Gary O’Neil a antrenat pe Bournemouth în perioada 30 august 2022 – 19 iunie 2023.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Citește și
- Ultimele informaţii despre Sergio Rico, după accident. Se încearcă ieşirea treptată din comă a portarului
- Selecţionerul aflat pe lista lui Burleanu face praf fotbalul românesc în ziua meciului Elveţia - România! "Corupţie, luptă pentru putere, o lipsă de competenţă"
- Edi Iordănescu a vorbit la superlativ despre naţionala Elveţiei. ”Sunt în top 6 în Europa, chiar în top 4”. Capitolul la care adversarii l-au speriat pe selecţioner
- MM Stoica şi-a adus aminte de un fost fotbalist de la FCSB, preferatul său, după ce a văzut cât a băut Jack Grealish: "Da, am fost împreună în club. S-a mai băut"
- Dimitrie Sturdza ştie secretul naţionalei Elveţiei. ”Au un mixt de jucători străini”. Ce spune fostul tenismen despre şansele României. ”Când te gândeşti la egal, pierzi sigur”
- Preşedintele UEFA, despre transferurile milionare ale saudiţilor: "Arabia Saudită face aceleaşi greşeli precum China"
- De ce a lipsit Malcom Edjouma de la vizita medicală a celor de la FCSB. ”A fost o urgenţă!”
- OFICIAL | Mihai Bordeianu a fost prezentat la Universitatea Cluj!
- OFICIAL | Oltenii şi-au găsit cuvintele! Universitatea Craiova şi-a lua la revedere de la Bogdan Vătăjelu cu un mesaj special
- ”O echipă de evitat”. Farul inspiră teamă înaintea tragerii la sorţi pentru primul tur preliminar al Ligii Campionilor
- Clasamentul WTA | Irina Begu se menţine pe locul 29 / Simona Halep a căzut pe poziţia 40
- Dorinel Munteanu nu pierde timpul în ”mercato”. Oţelul Galaţi a transferat un mijlocaş uruguayan din Liga 2
- MM Stoica anunţă alte două transferuri la FCSB, după Băluţă şi Ngezana. ”Asta va fi tot! Sau poate mai apare încă unul”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: bournemouth, gary o’neil