Dennis Man a disputat primul meci de la semnarea noului contract cu Parma. Internaţionalul român a înscris un gol împotriva campioanei Turciei, Galatasaray.
Dennis Man i-a impresionat pe italieni în amicalul cu Galatasaray
Internaţionalul român care a impresionat la EURO 2024 a debutat cu gol în noul sezon, într-un amical de gală pentru campioana din Serie B, împotriva celor de la Galatasaray. Man a fost introdus în teren în minutul 59 al partidei disputate la Linz şi a reuşit să înscrie la doar 11 minute de la introducerea pe teren.
Dennis Man a fost notat cu 7 de Parma Live, care s-au arătat surprinşi de forma arătată de internaţionalul român.
”A marcat un gol superb şi apoi a fost aproape să facă dubla, dar a nimerit bara transversală. Chiar dacă abia a început antrenamentele, românul pare a fi într-o formă bună”, au scris italienii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mihăilă a primit nota 6 din partea italienilor: ”Abia a început să se antreneze cu ceilalţi jucători, aşa că nu este în cea mai bună formă, dar arată unele sclipiri. S-a dovedit a fi valoros şi când l-a închis pe Ziyech”.
Valentin Mihăilă a fost titular, dar a fost înlocuit la pauză, fără să aibă vreo reuşită notabilă în primul act.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dennis man, galatasaray, amical, gol