Sepsi a câştigat, în deplasare, cu Dinamo, scor 3-0, în ultimul meci al etapei cu numărul trei din noul sezon al Superligii României.
Golurile au fost marcate de Safranko (41), Alimi (83) şi Aganovic (90+6). Sepsi rămâne neînvinsă în campionat.
Cei doi fotbalişti nu au fost în lotul lui Ovidiu Burcă pentru duelul cu Sepsi, iar fanii s-au temut că aceştia vor părăsi echipa în această vară. După primele zvonuri apărute, clubul Dinamo a reacţionat prin intermediul unui comunicat oficial după zvonurile potrivit cărora Lamine Ghezali şi Costin Amzăr vor pleca la Rapid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Clubul Dinamo 1948, prin Administratorul Special Vlad Iacob, precizează următoarele:
Dezmint informaţiile vehiculate în spaţiul public legate de potenţiale transferuri ale jucătorilor noştri. Clubul nu a primit vreo ofertă pentru Costin Amzăr sau Lamine Ghezali. Nu există tratative sau discuţii oficiale în acest sens.
Planul sportiv este primordial pentru Dinamo şi ne dorim să păstrăm toţi jucătorii importanţi”, a scris Dinamo pe reţelele de socializare.
Ovidiu Burcă le promite fanilor: ”Vor apărea şi rezultatele”
”La Dinamo este tot timpul presiune, dar eu cred că astăzi, faţă de celelalte două meciuri, nu am ce să le reproşez jucătorilor. Rămânem cu un joc solid. Scorul este nedrept, dar aşa este fotbalul. Scorul arată o diferenţă mult prea mare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu este uşor. Îţi trebuie mai mult spirit, trebuie să iei deciziile bune şi noi astăzi nu am luat deciziile bune în multe momente. Aşa se întâmplă când treci dintr-o ligă în alta. Sunt foarte multe schimbări. Este o realitate pe care trebuie să o vedem, să o acceptăm.
Suntem o echipă care anul trecut am prins play-off-ul (n.r. în Liga 2) la finalul ultimelor minute. Am pornit de la nimic şi am ajuns foarte departe. Aşa este şi anul ăsta. Am adus jucătorii destul de târziu din cauza acelei interdicţii la transferuri. Nu vreau să mă plâng. Am făcut un meci solid, ne lipsteşte puţin. Vor apărea şi rezultate, sunt convins.
Sunt discuţii cu anumiţi jucători. Realitatea jocului ne arată şi lipsurile pe care le avem. Suntem la o echipă care nu acceptă mediocritatea. Nu putem să stăm la Dinamo şi să spunem că ne propunem salvarea de la retrogradare.
Este o frustrare. Dacă Denis ( n.r. Politic) ar fi fost mai inspirat, am fi intrat cu 1-0 la pauză...”, a declarat Ovidiu Burcă, după meci.
Afla mai multe despre: dinamo, costin amzăr, lamine ghezali, liga 1