You are here:

Dinamo, făcută de râs de un jucător pe site-ul oficial al lui Everton: ”Nu mi-au plătit hotelul şi m-au dat afară. Am întâlnit oameni răi acolo”

Dinamo, făcută de râs de un jucător pe site-ul oficial al lui Everton: ”Nu mi-au plătit hotelul şi m-au dat afară. Am întâlnit oameni răi acolo”galerie foto

Dinamo București

Comentarii

Un jucător care a plecat de la Dinamo a dat un interviu pentru site-ul oficial al lui Everton, în care acuză tratamentul la care a fost supus de echipa din Ştefan cel Mare.

Un atacant de 31 de ani care a jucat la Dinamo, dar care a plecat, a acordat un interviu pentru site-ul oficial al lui Everton.

Acesta s-a plâns de ceea ce a trăit la echipa din Ştefan cel Mare şi spune că la Dinamo a dat peste mulţi oameni răi şi că felul în care a fost tratat l-a făcut să apeleze la droguri.

A plecat de la Dinamo şi s-a plâns pentru site-ul oficial al lui Everton: ”Am fost dat afară din hotel pentru că n-au plătit”

Magaye Gueye este unul dintre transferurile costisitoare pe care le-a făcut Dinamo imediat după ce clubul a fost preluat de Pablo Cortacero. Atacantul francez avea un CV impresionant după ce a petrecut 4 ani în curtea lui Everton.

Însă la Dinamo spune că s-a lovit de probleme foarte grave. Curând, Magaye Gueye a început să-şi dea seama că echipa are probleme tot mai mari cu banii şi a fost evacuat din hotel, deoarece Dinamo n-a plătit pentru cameră.

În plus, clubul nu-i plătise nici măcar un salariu. Magaye Gueye susţine pentru site-ul oficial al lui Everton că cei de la Dinamo i-au lăsat tot timpul impresia că nu le pasă de el.

Magaye Gueye susţine că toată această atmosferă sumbră l-a împins la gesturi extreme şi a apelat la cocaină.

”M-am gândit că este o glumă (n.r. că a ieşit pozitiv cu cocaină) Eşantionul a arătat că era aproape zero cantitatea (n.r. de cocaină) şi că nu a fost luată în mod voluntar. Acesta este motivul pentru care interdicţia mea a fost de numai 3 luni.

Am simţit că lor (n.r. celor de la Dinamo) nu le pasă de mine sau de cum trăiesc eu. Am fost dat afară din hotel pentru că nu au plătit. Mi-au tot spus că-mi vor plăti salariul, dar n-au făcut-o. Mă certam cu ei şi nu voiam să mă antrenez.

Sunt o persoană sensibilă şi îmi pot pierde capul foarte repede. Am întâlnit nişte oameni răi acolo. Am fost într-un loc prost şi atunci ţi se pot întâmpla lucruri stupide”, a declarat Magaye Gueye pentru site-ul oficial al lui Everton.

În martie 2021, Magaye Gueye a picat testul antidoping făcut după un derby cu FCSB, în Cupa României. Atacantul francez a fost suspendat pentru o perioadă de 3 luni şi în iulie 2021 s-a despărţit de Dinamo.

Din cauza problemelor pe care le-a avut, pentru Magaye Gueye a fost greu să-şi găsească un nou angajament şi a stat 6 luni liber de contract. Abia în această iarnă şi-a găsit o nouă echipă, după ce a primit o propunere de la Anagennisi Karditsas, care joacă în liga a doua a Greciei.

Cine este Magaye Gueye, fostul atacant al lui Everton care a jucat şi pentru Dinamo

În vârstă de 31 de ani, Magaye Gueye s-a născut în Franţa, la Nogent-sur-Marne, din părinţi senegalezi. A început fotbalul la Strasbourg şi a fost considerat o mare speranţă a generaţiei sale.

În iulie 2010, Everton l-a transferat contra a 1,2 milioane de euro şi şi-a pus mari speranţe în el. Gueye n-a profitat însă de şansa pe care a primit-o şi nu s-a impus în special din cauza problemelor provocate de viaţa extrasportivă.

Everton l-a împrumutat la Brest, însă n-a reuşit să impresioneze şi, în vara lui 2014, l-a lăsat liber de contract. Magaye Gueye spune că şi acum regretă că n-a profitat de oportunitatea pe care a avut-o atunci:

”Ştiam că am talentul de a fi un jucător grozav la Everton. M-am dus acasă şi am plâns după ultima mea zi. Nu a fost vina lui Everton, a fost vina mea. De aceea regret atât de mult acea perioadă, pentru că n-am putut să dau totul”, a mai spus Magaye Gueye pentru evertonfc.com.

Pentru Everton, Gueye a adunat 39 de prezenţe, 3 goluri şi 9 assist-uri. 24 dintre aceste partide au fost în Premier League.

Ulterior, după ce s-a despărţit de Everton, Magaye Gueye a mai jucat pentru Millwall, Adanaspor, Osmanlispor, Qarabag, Dinamo şi Anagennisi Karditsas, unde evoluează şi în prezent.

Afla mai multe despre: magaye gueye 

viewscnt
Articole similare